patriarhul daniel

Bisericile din România se exprimă în privinţa protestelor

O parte a bisericilor creștine din România au reacţionat pe fondul celor mai ample proteste din istoria postcomunistă a României. Așa cum era de așteptat, vocea Bisericii Ortodoxe a atras cel mai mult atenţia presei. Însă, în mesaje separate și semnate de lideri religioși, și-au făcut auzită opinia și Biserica Catolică, dar și cea Adventistă.

Un alt Cotroceni în aceeași Românie

„Le Roi est mort. Vive le Roi!” obișnuiau să proclame francezii începând cu secolul al XV-lea. Era începutul unei tradiţii de validare a continuităţii dinastice, dar și de exprimare a optimismului într-un viitor mai bun. Monarhiile s-au diminuat numeric în Europa, însă speranţele sunt aceleași. Orice schimbare de leadership este una care suscită interes, alimentează optimism și generează noi orizonturi. Nici România nu face excepţie de la așteptările inerente naturii umane.

Cine are voie să se roage pentru un președinte protestant?

O nouă controversă este asociată persoanei președintelui ales Klaus Iohannis. După disputele referitoare la apartenenţa sa religioasă, caracterul oportun al binecuvântării pe care patriarhul Daniel ar urma să i-o ofere noului președinte în momentul învestirii sale în funcţie generează tensiuni.

Preşedintele Băsescu îl felicită pe Patriarhul Daniel

Duminică, Patriarhul Daniel a sărbătorit cinci ani de patriarhat. În aceşti ani, BOR şi-a dezvoltat serviciile, a înfiinţat noi biserici în ţară şi în străinătate, a planificat construirea Catedralei Mânturirii Neamului, dar a avut şi de înfruntat numeroase acuzaţii care au devenit scandaluri în presă.

Mesaje de Crăciun din partea liderilor creştini

Creştinii au fost îndemnaţi să privească dincolo de strălucirea artificială şi comercială a sărbătorii Crăciunului, pentru a redescoperi semnificaţia reală a naşterii umile a lui Christos.

Patriarhul Daniel: dialogul între biserici, util pentru societate

Românii se integrează mai ușor în societatea britanică și își păstrează identitatea culturală și religioasă datorită programelor europene dezvoltate și implementate de Marea Britanie, a declarat patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

BOR cere ca Sf. Andrei să fie zi nelucrătoare

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române a înaintat luni o scrisoare Camerei Deputaţilor prin care solicită ca sărbătoarea Sf. Andrei, Ocrotitorul României, din 30 noiembrie, să devină zi nelucrătoare.

Patriarhul Daniel: Familia e în criză. E nevoie de Biblie

Patriarhul Daniel a declarat că familia de astăzi este în criză, cauza fiind înstrăinarea omului de Dumnezeu. Salvarea acesteia poate să vină pornind de la Biblie, a subliniat liderul Bisericii Ortodoxe Române.

Liderii au dat mesaje de speranţă, de Paşte

Toate popoarele sunt chemate de Dumnezeu la mântuire, întrucât Iisus Christos a murit pentru toţi oamenii, a declarat Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, după oficierea slujbei Vecerniei din duminica Paştelui.

Confuzie şi declaraţii pestriţe la acordarea unei distincţii onorifice PFP Daniel

Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române a fost numit cetăţean de onoare al oraşului Braşov. Ziarul Gândul descrie un tablou caragialesc, condimentat cu detalii circumstanţiale şi declaraţii pestriţe de la eveniment.