radiatii

Tehnologia 5G și noua lume nouă

Giganţii din IT și telecomunicaţii pregătesc trecerea la un nou standard de telecomunicaţii – 5G. Un astfel de upgrade pare repetitiv (am mai trecut și de la 2G la 3G, apoi la 4G), dar specialiștii ne avertizează că va fi departe de ce am trăit până acum. Nu doar că vom avea viteze de descărcare de 10 ori mai mari pe telefoanele mobile (nu că am avea nevoie), dar vom beneficia și de mijloace de transport mai sigure, servicii cloud bazate pe inteligenţă artificială și de multe alte beneficii caracteristice unei societăţi pe deplin mobile și interconectate.

Radiaţiile emise de telefoanele mobile, corelate cu riscul de cancer

Radiaţiile telefonului mobil e posibil să provoace cancer? Studiile noi indică faptul că există un risc de apariţie a cancerului la șobolanii de laborator expuși la radiaţii, însă dovezile nu pot rezolva dezbaterile în curs, legate de cauzalitate sau de manifestarea efectelor la oameni.

Important studiu american indică o legătură între telefoanele mobile și cancer

Pe asta chiar o așteptam demult. De când au apărut primele telefoane mobile, adică acele cărămizi cu antenă, au început și dezbaterile aprinse despre cât de sigure sunt și în ce fel ne-ar putea dăuna sănătăţii (în afară de a le folosi pe post de armă albă). Acum, se pare că am primit primele indicii și sunt îngrijorătoare, însă nu toată lumea crede că sunt chiar demne de alarma cauzată recent în presă.

Animalele sălbatice sfidează radiaţiile și se întorc la Cernobîl

Un studiu bazat pe aerofotografierea zonei Cernobîl între anii 1987-1997 a relevat o prezenţă vastă a animalelor sălbatice în regiune, oamenii de știinţă apreciind că radiaţiile au avut o putere mai mică de îndepărtare a animalelor decât au avut oamenii.

Radiaţiile routerelor Wi-Fi „dăunează grav plantelor”

După ce au observat că dormitul cu telefonul mobil lângă pernă le micşorează capacitatea de concentrare la şcoală, cinci liceence daneze de clasa a IX-a au pornit un experiment din care au putut observa efectele radiaţiilor produse de celulare, notează Mother Nature Network.

Radiaţiile pentru cancerul mamar pot dăuna inimii

Femeile care primesc tratament cu radiaţii pentru cancerul de sân sunt mult mai expuse riscului de a dezvolta probleme la inimă mai târziu în viaţă, chiar dacă astăzi se folosesc doze mai mici, decât în trecut.

Un erou povesteşte despre „misiunea sinucigaşă” de la Fukushima

După aproape doi ani, presa britanică scoate la iveală un interviu rar, cu unul dintre eroii care s-au întors la centrala nucleară de la Fukushima, în timp ce toată lumea fugea cât mai departe.

Radiaţiile de la Fukushima cauzează obezitate infantilă

Copiii din regiunea Fukushima, locul accidentului nuclear din martie 2011, urmat de un tsunami devastator, au devenit obezi şi 36% dintre aceştia suferă de chisturi şi noduli tiroidieni, potrivit unui raport al Universităţii Medicale din Fukushima.

Curtea Supremă italiană: telefoanele mobile provoacă cancer

Curtea Supremă din Italia a decis că există o legătură cauzală între folosirea telefoanelor mobile şi tumorile pe creier, stabilind un precedent care deschide calea unui număr însemnat de procese civile.

Radiaţiile solare s-ar putea agrava în următoarele decenii

În câteva decade, radiaţiile solare vor deveni din ce în ce mai periculoase pentru avioane și nave spaţiale, susţine un studiu realizat de cercetători de la Universitatea Research, citaţi de BBC.

Caniculă! Medicii recomandă cum să ne protejăm

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) avertizează că miercuri şi joi vor fi zile caniculare, cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius. Medicii recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, în condiţiile în care indicele radiaţiei ultraviolete s-a situat peste nivelul periculos în zilele anterioare.

OMS: telefoanele mobile pot cauza cancerul

Telefoanele mobile pot cauza cancerul, susţine Organizaţia Mondială a Sănătăţii. Reprezentanţii producătorilor și operatorilor de telefonie mobilă reclamă însă faptul că la baza concluziei OMS nu stă niciun studiu nou.

Zona Fukushima, nelocuită în următorii 20 ani

Regiunea din jurul centralei nucleare Fukushima Daiichi, situată în nord-estul Japoniei va rămâne nelocuită în următorii 10-20 de ani, potrivit declaraţiilor făcute miercuri de un consilier guvernamental nipon.

Fukushima: Riscurile pentru sănătate nu cresc

Deși Agenţia Japoneză pentru Securitate Nucleară a ridicat ieri nivelul de gravitate al accidentului nuclear de la Fukushima la 7 (nivelul maxim), Organizaţia Mondială a Sănătăţii a reiterat mesajul că riscurile pentru sănătatea celor aflaţi la cel puţin 40 km de centrală rămâne neschimbat. 

Nivel maxim de radiaţii la Fukushima

Agenţia japoneză pentru Siguranţă Nucleară a decis ridicarea gradului de gravitate a accidentului nuclear de la Fukushima Daiichi de la 5 la 7 - nivelul maxim pe scara evenimentelor nucleare și radiologice (INES). Accidentul a fost astfel plasat pe același nivel de gravitate cu Cerbobîlul.