rusia

Tinerii ortodocși ruși pornesc evanghelizarea de stradă

Patriarhia Moscovei a lansat un nou proiect în încercarea de a reface legăturile tinerilor cu religia, a anunţat recent The Moscow Times. Scopul acţiunii este acela de „a-i distanţa pe tineri de droguri, alcoolism și promiscuitate sexuală."

CEDO dă dreptate minorităţilor religioase din Rusia

   Martorii lui Iehova și catolicii de rit armean din Moscova au câștigat recent dreptul la existenţă într-o ţară care le contestă acest drept, informează site-ul norvegian Forum18, ce monitorizează libertatea religioasă.

Alcoolul este o „calamitate naţională” în Rusia

„Calamitate naţională" - așa a fost incrimnat alcoolismul de către președintele rus Dmitri Medvedev. În condiţiile în care speranţa de viaţă în Rusia este puţin peste 60 de ani, jumătate de milion de ruși mor anual din pricina consumului exagerat de vodka.

90% din drogurile lumii vin din Afganistan

Afganistanul furnizează 90% din stupefiantele produse în întreaga lume, anunţă Ria Novosti citată de Mediafax. Viktor Ivanov, directorul serviciului antidrog din Rusia atrage atenţia asupra faptului că Aghanistanul este o provocare, întrucât Europa, Rusia şi Iranul consumă peste 80% din drogurile provenind din această ţară.

Monopolului lui Darwin i-a sosit ceasul, cred ortodocșii ruși

Biserica Ortodoxă Rusă a cerut ieri încetarea „monopolului lui Darwin" în şcolile publice, susţinând că prezentarea concepţiile creaţioniste despre originea lumii ar trebui să fie prezentate în paralel cu teoriile evoluţioniste. „Monopolului darwinismului şi ideii false că ştiinţa se opune în general religiei le-a sosit ceasul. Aceste idei ar trebui abandonate în trecut", a declarat arhiepiscopul Ilarion, şeful departamentului de relaţii externe al Bisericii Ortodoxe.

Scut antirachetă rusesc în România

Rusia ar putea iniţia instalarea unor sisteme antibalistice S-300 pe teritoriul României, notează Mediafax. O potenţială colaborare între Rusia şi SUA în domeniul apărării antirachetă este de interes reciproc, a declarat generalul rus Vladimir Dvorkin.

Acord nuclear semnat de Rusia şi Turcia

Rusia şi Turcia au semnat un proiect de 20 de miliarde de dolari, Moscova urmând să construiască prima centrală nucleară de la Ankara.

Rușii au publicat documente despre masacrul de la Katyn

    Arhivele rusești de stat au publicat pe Internet, printre alte documente referitoare la masacrul de la Katyń, o scrisoare pe care a primit-o Stalin de la șeful Poliţiei secrete Sovietice pe 5 martie 1940. Scrisoarea recomanda execuţia prizonierilor polonezi și are pe ea semnătura de aprobare a lui Stalin și a altor trei membri ai biroului politic sovietic.        Documentele erau totuși declasificate din 1992, iar istoricii le cunoșteau deja. Publicarea lor rămâne însă un important pas simbolic pe care Rusia îl face pentru a aduce adevărul cât mai clar la lumină. Este de asemenea, cel mai recent din seria gesturilor de solidaritate ale Moscovei cu Varșovia, după tragedia morţii președintelui polonez la Smolensk. (Sursa: cnn.com)

Şi preşedinţii mor

Liderii lumii le-au transmis condoleanţe polonezilor. Oamenii de rând din întreaga lume au depus flori la ambasadele Poloniei. Polonezii au ieşit în stradă, s-au îmbrăţişat şi au plâns. Varşovia a îmbrăcat hainele de doliu.

Două noi atentate cu bombă în Rusia

Agenţia rusă de știri Novosti informează că două explozii au avut loc astăzi în republica Daghestan, situată în zona de nord a Caucazului. Surse din Poliţia rusă au informat că numărul răniţilor se ridică la 18. Nu mai puţin de 9 persoane și-au pierdut viaţa. Cele mai multe victime sunt în rândul poliţiștilor care au intervenit la faţa locului.

Furia la Moscova după atentatul de la metrou

După o zi naţională de doliu, moscoviţii s-au întors la metrou. Însă lucrurile nu sunt nici pe departe reintrate în ritmul normal. Dacă până ieri, discuţiile publice erau concentrate pe modalităţile în care autorităţile de la Kremlin ar putea răspunde atacurilor, în prezent rușii se întreabă dacă securitatea rusă ar fi putut preveni atacul.