secularism

Relaţiile romantice, o cursă cu obstacole pentru tinerii creștini

Tinerii creștini reușesc să evite o mare parte din greșelile tinerilor seculari, când vine vorba de relaţiile amoroase. Ei au însă probleme majore în a-și depăși temerile și mulţi dintre ei trăiesc în incertitudine vizavi de alegerea unui partener și implicarea într-o relaţie care să conducă la căsătorie.

Faţă de religie, americanii preferă extremele

Americanii devin tot mai seculari sau tot mai religioşi, crede pastorul Tim Keller în timp ce dispare „clasa de mijloc" a celor care nu erau nici foarte secularizaţi, dar nici prea preocupaţi de religie, credinţă şi spiritualitate.

Numărul moscheilor din Franţa s-a dublat în 10 ani

Numărul moscheilor din Franţa s-a dublat în 10 ani, ajungând de la 1.000 la 2.000, a declarat ministrul francez de interne, argumentând că înmulţirea locurilor de închinare musulmane ar putea proteja secularismul ţării.

Problema vălului islamic naște tensiuni în Turcia

În perspectiva alegerilor parlamentare, Turcia începe să se confrunte cu o nouă criză în tensiunea religie-secularism. Activiștii religioși acuză discriminarea femeilor din politică ce insistă să poarte capul acoperit cu hijab.

Franţa: Dezbaterea despre islam produce îngrijorare

Liderii religioşi francezi se opun planurilor Uniunii pentru o Mişcare Populară (UMP) de a iniţia o dezbatere despre rolul religiei islamice în Franţa. Ei se tem că această dezbatere va duce la o stigmatizare a musulmanilor şi la înrăutăţirea tensiunilor sociale.

Studiu: religia ar putea dispărea din 9 ţări

Un studiu care compilează date obţinute la recensămintele a 9 ţări sugerează că religia ar putea dispărea în 9 ţări, ca urmare a faptului că tot mai puţini oameni se declară afiliaţi vreunei religii.

Rata divorţului la creștini, între mit și realitate

Se spune că rata divorţului printre creștini este relativ aceeași ca în rândul populaţiei seculare. Deși este foarte răspândită, această concepţie este falsă, avertizează Glen Stanton, director al departementului Studii pentru Formarea Familiei în cadrul organizaţiei Focus on the Family.

Turcia – mai aproape de UE, mai aproape de statul islamic

Duminică a avut loc un referendum în Turcia pentru revizuirea Constituţiei. CNN notează că votul de ieri este ultima confruntare între partidul premierului Erdogan, cu rădăcini islamice și stabilimentul secular al Turciei. Occidentul a felicitat administraţia pentru votul democratic, în timp ce opoziţia turcă a acuzat controlul tot mai puternic al guvernului asupra justiţiei.

Cardinal catolic despre decizia CE: statul nu are competenţe în zona religiei

Paradoxal, în timp ce Europa cunoaşte multiple schimburi interculturale, se încearcă „cenzurarea uneia dintre rădăcinile istorice fundamentale ale continentului nostru", crede cardinalul Angelo Bagnasco. Întrebat despre viitoarea decizie a Curţii de la Strasbourg cu privire la dreptul de expunere a crucifixului în şcolile publice, Bagnasco şi-a exprimat speranţa că se va lua o decizie de bun simţ.

Marș pentru secularism în Liban

    Dificultăţile născute la confluenţa intereselor religioase cu cele politice, sunt foarte serioase în unele părţi ale Globului. Pentru libanezi, de pildă, manifestarea religiei în politică nu este o opţiune, ci un prerogativ, scrie Time. Se pare că locuitorii Libanului sunt departe de a fi mulţumiţi cu această stare de fapt.       Mii de protestatari s-au adunat duminica trecută în Beirut pentru a cere separarea politicii de religie. Demonstranţii au scandat „secularism” într-un marș de protest în faţa parlamentului libanez. Liderii de la Teheran se tem însă de o eventuală eroziune a stabilităţii dacă sistemul complex de diviziune a puterii între comunităţile religioase este abandonat. În prezent, legislaţia libaneză prevede ca președintele ţării să fie creștin; prim-ministrul, musulman sunit, iar reprezentantul parlamentului, musulman șiit. (Sursa: Time)