social

Miracolul

Anul 1989 a fost anul marilor schimbări sociale şi politice în Europa. A fost mai mult decât finalul unui mileniu. În accepţiunea lui Francis Fukuyama, a marcat „sfârșitul istoriei” – lumea intra în perioada ei de maturitate deplină, prin victoria democraţiei liberale.

Brazilienii, șocaţi de cazul unei fete violate de 30 de bărbaţi

Duminica trecută, poliţia din Rio de Janeiro cerceta bine-cunoscutele favele după suspecţi în cazul unui viol care a luat pe nepregătite o ţară întreagă, chiar înainte de găzduirea Jocurilor Olimpice din luna august.

Dacă cifrele economice arată bine, de ce românii o duc tot greu?

De ce cifrele macroeconomice arată bine, dar efectele nu se resimt și în buzunar? Este o întrebare pe care românii și-o pun de mult timp, mai ales atunci când decidenţii politici se agită anunţând noi performanţe la nivel macroeconomic, susţinute de o avalanșă de statistici, fără însă ca acestea să afecteze în mod pozitiv și viaţa cetăţeanului. Este un paradox concretizat prin rezultatele bune la nivel macroeconomic şi rezonanţă redusă la nivel microeconomic.

ADRA România: Emoţii, lacrimi și speranţă în taberele de refugiaţi

Viaţa pare să ofere prea puţin sens și semnificaţie celor nevoiţi să lupte pentru a-și păstra demnitatea și a-și reuni familiile. Poate că nu lipsurile materiale sunt cele mai mari obstacole în calea refugiaţilor, ci modul în care sunt nevoiţi să trăiască. Văzute de la distanţă, taberele de refugiaţi par o soluţie adecvată. Lucrurile nu se mai prezintă la fel în momentul în care se dă ochii cu realitatea. Aceasta a observat și Agenţia Adventistă pentru Dezvoltare, Refacere şi Ajutor (ADRA România), care a luat decizia de a fi alături de aceste persoane.

Lumea, între paradisuri fiscale și discursuri anticorupţie

„Împreună, vom pune lupta împotriva corupţiei acolo unde trebuie să fie: în fruntea agendei internaţionale.” Ar trebui să fie o declaraţie mobilizatoare, care să creeze impresia că politicienii au revenit la realitate și sunt hotărâţi să distrugă ceea ce nu le este chiar străin. Declaraţia este însă destul de ciudată, mai ales că îi aparţine lui David Cameron, care recent a admis că a deţinut acţiuni într-o societate off-shore. Este un motiv suficient pentru RFI să titreze știrea despre primul summit mondial anticorupţie ca un „start sub semnul ipocriziei”.

Doi tineri români au inventat un ghid mobil pentru nevăzători

Răzvan Crăciunescu și Fredrik Nistor sunt, după toate aparenţele, ceea ce americanul ar numi „a match made in Heaven”. La două zeci și ceva de ani, cei doi au înfiinţat o companie care le îmbină pasiunile în jurul unei idei inspirate, profitabile și care ar putea transforma semnificativ vieţile unui segment neglijat al societăţii: persoanele nevăzătoare.

De ce merită să fii bun cu ceilalţi

Da, trăim într-o eră extrem de competitivă. Zilnic vedem în jurul nostru cum se scrie legea junglei: cel mai puternic câștigă. Ne-a intrat deja în minte că doar așa funcţionează lucrurile și așa îi învăţăm și pe copiii noștri. Din fericire, ne înșelăm. Se poate și altfel.

Păpușa umană „Ken” moare la 20 de ani

Celso Borges Pereira era un copil normal și un copil frumos. Cumva, a ajuns să fie un adolescent atipic, obsedat să arate ca păpușa masculină Ken. Obsesia i-a fost curmată însă de un diagnostic necruţător.

Viaţa gamerilor profesioniști, între joacă și traume

Într-o cameră plină de trofeele pe care le-a câștigat, Lee Young-ho stă de vorbă cu Dave Lee, jurnalist BBC, și își ridică mâneca de la pulover pentru a-i arăta „medalia de onoare”, cel mai preţios trofeu dintre toate.

De ce copiii Amish sunt mai fericiţi?

V-aţi lovit vreodată de sentimentul că mai multe informaţii nu înseamnă neapărat și o viaţă mai fericită? Probabil că părinţii resimt cel mai acut acest lucru, fiind aproape zilnic loviţi de noi informaţii despre cum se crește cel mai bine un copil. Trebuie să pună la încercare diverse metode și să se întrebe dacă au luat decizia corectă.

Culorile tăcerii

Culorile curcubeului, care în Biblie sunt pecetea păcii dintre Dumnezeu și om, au devenit, în doar câţiva ani, simbolul unui conflict ideologic între oameni, într-o societate în care „axa rușinii“ se învârte după cum dictează agenda publică.

„Ghid” de relaţionare pentru introvertiţi

Deși a fi introvertit nu este sinonim cu a fi timid, cei caracterizaţi de această trăsătură de personalitate se pot simţi inconfortabil în anumite momente care presupun contact social și relaţionare. Drept urmare, ei pot pierde oportunităţi importante pentru viaţa personală și profesională. Însă unii introvertiţi au descoperit strategii care îi ajută să se simtă în largul lor în timpul oricărei interacţiuni sociale.

Fondatorul Facebookului rusesc, adus la tăcere de Kremlin

Fondatorul reţelei Vkontakte, omoloaga Facebookului în Rusia, a fost demis din postul său, pentru că nu a cedat presiunilor Kremlinului. Plecarea lui forţată ridică îngrijorarea că libertatea de exprimare pe internet va dispărea curând din Rusia.

Titanii – Cui nu-i place „sfârșitul istoriei” și de ce

În 1947, dacă ar fi să considerăm cuvintele lui Churchill reprezentative pentru mentalitatea epocii, democraţia era „cea mai rea formă de guvernământ, cu excepţia tuturor celorlalte de dinaintea ei”.

Cum ne apără creierul în faţa respingerii sociale

Același sistem de analgezice naturale eliberate de creier în cazul producerii unor prejudicii fizice este folosit și în situaţiile în care ne confruntăm cu respingerea socială, arată un studiu american, citat de Eurek Alert.