speranta

Când dragostea ne leagă prea strâns

„Iubirea înseamnă să nu trebuiască să spui «îmi pare rău».” Când am auzit prima dată această replică din filmul-fenomen „Love Story”, credeam că sunt singura care nu înţelege ce a vrut să spună autorul. Dar după ce am văzut un interviu recent cu actriţa din rolul principal, am prins curaj. Și ei i se părea o prostie. Fraza a prins însă, la momentul ei, fiindcă rezona cu un ideal al epocii: libertatea absolută în iubire. Când iubești, ești atât de liber, liber chiar și în mijlocul greșelilor tale fiindcă cel care te iubește știe că și tu îi împărtășești iubirea și că greșeala este doar atât: o eroare, nicidecum un atentat la relaţia voastră de dragoste. Și, atunci, ce e de iertat?

Speranţa, vestigiul unei alte lumi

Au trecut șapte ani de atunci, însă un paragraf întreg dintr-un material scris de jurnalistul Cristian Delcea după o vizită la Centrul de îngrijiri paleative „Sfânta Irina” îmi este la fel de proaspăt în minte de parcă l-aș fi citit ieri. Este un paragraf care descrie speranţa exact așa cum este ea: concretă și evazivă în același timp. Palpabilă și independentă de logică. Însă această independenţă faţă de logică nu e sinonimă cu indiferenţa faţă de raţiune, ci o victorie asupra ei. Speranţa are propria logică, una care schimbă vieţi în bine.

Ce valoare mai are răbdarea într-o lume a pasiunilor

Încălzirea globală, poluarea cu plastic, superbacteriile rezistente la antibiotice, fenomenele meteo extreme, inteligenţa artificială, epuizarea resurselor pe glob, inechitatea socială, proliferarea abuzului în social media și manipularea prin fake news, revenirea în popularitate a extremelor politice cu accente rasiste și naţionaliste, iată câteva dintre „semnele timpului” analizate la ordinea zilei în presă, ca elemente ce pot, fiecare în parte, să provoace schimbări radicale în societate. De ce oare nu vorbește nimeni și despre pierderea răbdării?

Ce m-a învăţat pierderea mamei

„Bine ai făcut. Într-o zi n-o să mai fie”, mi-a zâmbit cald și trist în același timp doamna de la poștă, pe care o știu vag, și la care poposisem preţ de câteva minute, cât să ridic un colet.

Orice iad are un loc de refugiu

Nu există iad atât de întunecat încât să nu lucească în el măcar o rază de lumină și nici prăpastie a răului atât de adâncă încât să înghită orice sâmbure de iubire. Aceasta este concluzia unei supravieţuitoare a lagărelor naziste, Corrie ten Boom.

Speranţa intră pe undele radioului în casele nord-coreenilor

Viaţa locuitorilor din Coreea de Nord pare un decupaj dintr-o distopie terifiantă – dar chiar și aici, există mai multe trepte ale suferinţei, iar dizidenţii și creștinii sunt nevoiţi să coboare până la ultima. Chiar și așa, în Coreea de Nord încă mai există creștini, iar cum întâlnirile religioase sau prezenţa misionarilor sunt cu desăvârșire interzise, radioul este mijlocul prin care mesajul Evangheliei pătrunde în casele locuitorilor.

„Nu poţi iubi fără să fii rănit.” Un interviu despre suflet, cu cardiologul Peter Landless

Cea de-a doua ediţie a Conferinţei Europene de Sănătate (CES) s-a desfășurat la București, sub mottoul „Sănătate, vindecare, speranţă”. Dacă, din interviul cu dr. Raniero Facchini, am aflat că menţinerea sănătăţii și recuperarea ei pot cere uneori măsuri diferite, iar, din interviul cu dr. Zeno Charles-Marcel, am înţeles că e nevoie să rezistăm tentaţiei de a căuta remedii instantanee, e timpul să aflăm de la dr. Peter Landless de ce și cum ar trebui să fie integrată componenta psihoemoţională a pacientului în tratarea bolilor cronice.

Salvarea de la marginea şinelor de tren

Sunt puţine zilele care ne feresc de a vedea suferinţa altora. Am învăţat să lăsăm sentimentul neputinţei să ne spele conştiinţa şi trecem mai departe, uitând că nu ni se cere să vindecăm suferinţele întregii omeniri, ci să facem zi de zi tot ce putem cu ce avem la îndemână. În cazul Normei Romero Vásquez, decizia de a nu rămâne indiferentă a salvat sute, poate chiar mii de oameni de la moarte.

Personalitatea anului 2017 – Care personalitate?

Anul trecut pe vremea aceasta, în redacţia Semnele timpului intrasem în febra evaluărilor de final de an, comparând ce a mers bine în lume și ce a mers prost, încercând să vedem unde se așază echilibrul. În final, am decis că anul 2016 a fost „anul divizării”.

Maratonistul speranţei

În faţa cancerului, lumea bolnavului se prăbușește de obicei și trage după ea speranţele și planurile sale de viitor. Pentru Terry Fox însă cancerul a fost începutul unei vieţi noi pe care le-a oferit-o și altora.

Ideile care ucid

„...le voi da în Casa Mea și înăuntrul zidurilor Mele un loc și un nume mai bune decât fii și fiice; le voi da...

Rolul speranţei în vindecarea de „Sindromul supravieţuitorului”

Nu cred să mai fi făcut nimic semnificativ în după-amiaza zilei în care am văzut filmul „Awakenings”. Senzaţia că am ajuns în miezul condiţiei umane mi-a imprimat puternic sentimentul că ne naștem captivi într-o natură limitată, iar asta mi-a transmis un apăsător simţământ de pierdere.