Etichetă: stres
Viaţa de cuplu după apariţia primului copil
Venirea pe lume a unui copil aduce bucurie și împlinire, dar și o dinamică aparte în cadrul familiei, o nouă realitate ce plasează cuplul în postura asumării unor sarcini și responsabilităţi necunoscute până atunci. Tranziţia către viaţa în trei reprezintă o etapă care provoacă rutina zilnică, solicitând integral atenţia și implicarea părinţilor.
Cum poate recunoștinţa să ne salveze de noi înșine
Lamentarea ne este atât de familiară încât nici nu îi mai distingem prezenţa în interacţiunile noastre. A devenit parte din noi înșine. Și, umblă vorba pe internet, același lucru s-a întâmplat și cu consecinţele ei. Văitatul, cu care se spune că ne-am îndeletnici o dată la fiecare minut al fiecărei conversaţii, ar avea puterea să...
Oboseala pe care nu o recunoşti
Deşi nu suntem conştienţi, manifestăm de multe ori semne ale epuizării. Acestea sunt un avertisment al faptului că ceva nu funcţionează bine din punct de vedere fizic sau emoţional şi că stilul de viaţă trebuie modificat.
Durerea care vindecă
În planul sănătăţii și al bunăstării, există puţine lucruri care să întruchipeze principiul „nu există niciun câștig dacă nu există durere” așa cum o fac revigorantele băi cu gheaţă. Practica nu e deloc comodă – o îndepărtare abruptă de confortul pe care îl aduc dușurile cu apă caldă – dar tocmai disconfortul pe care îl...
Captivi între acele de ceasornic
Dacă în urmă cu aproape șapte decenii Hans Selye introducea noţiunea de stres în limbajul știinţific, astăzi conceptul a prins rădăcini solide în vocabularul nostru, invadând toate etajele cotidianului. O cauză frecventă a stresului, deși inegal distribuită între muritori, împletește suficiente fire în ţesătura ei complicată, pentru a nu putea fi evitată pe de-a-ntregul: relaţia...
Rușinea și capcanele ei
Recunosc, am fost un copil rușinos. Rușinea este o lecţie bine învăţată; nu știu însă dacă și corect.
Printre străini, nu vorbeam decât întrebată. Stăteam cu teama de a nu face sau spune ceva nepotrivit, dat fiind că părinţii și bunicii ne învăţau cu sârguinţă să ne comportăm „cum se cade”, să respectăm tot ce era...
Relativitatea timpului
Timpul poate exista în multiple forme – timp de muncă, timp liber, timp de dormit etc. – și are o mulţime de adjective posesive: timpul meu, timpul tău, timpul nostru.
Șapte cărţi despre schimbare pe care merită să le citești
Aproape toate librăriile au astăzi o secţiune dedicată cărţilor despre schimbare, doar că denumirea generică dată acestei categorii de volume este cea de „dezvoltare personală“, sau „self-help“.
Cum acceptăm schimbarea fără să devenim ce nu suntem
Singura constantă în viaţă este schimbarea. Mai ales cea care vine pe neașteptate și ne face să credem că nu o putem asimila fără să abdicăm de la noi înșine; fără să ne transformăm în ceva ce nu suntem.
Creștinii și povara îngrijorării
„Îngrijorarea nu golește ziua de mâine de mâhnire. Doar secătuiește ziua de astăzi de tăria ei”, spunea Corrie ten Boom, reliefând astfel un adevăr pe care ar trebui să și-l amintească toţi creștinii încovoiaţi sub povara îngrijorării.
Supraaglomeraţi. De la cauze la soluţiile unei probleme cronicizate
Sleit de puteri, într-o luptă acerbă cu cronometrul, copleșit în mare parte din timp – iată o descriere în care se regăsesc tot mai mulţi creștini. Atunci când criza de timp a devenit noua normalitate, poate că avem nevoie de ceva mai mult decât de cunoașterea tehnicilor de gestionare a timpului.
Niciodată pe măsură. Un articol imperfect despre perfecţionism
Capătul drumului perfecţionistului creștin nu este perfecţiunea, ci ateismul. Pentru că povara privirii imaginate ca fiind constant nemulţumită a lui Dumnezeu este prea mult de dus pentru orice om.
COVID-19: Cum rezistăm la noi acasă?
Cu o săptămână în urmă am schimbat câteva vorbe la telefon cu o doamnă în vârstă. Mi-a spus, printre altele, că n-a mai coborât din apartamentul ei de două săptămâni, că au început s-o sugrume zidurile și nu știe cât ar putea să mai reziste acasă. Dacă aș fi vorbit cu ea cu doar câteva zile...
Cum a devenit timpul cel mai vajnic inamic al nostru
Dacă un om din secolele trecute ar fi putut realiza un salt în timp, ajungând până în zilele noastre, probabil ar fi fost frapat de criza teribilă de timp în care se afundă omul modern. Desigur, uimirea ar crește atunci când personajul nostru ar descoperi că această aglomerare fără precedent rulează pe fundalul degrevării de multe...
„Sub stres cronic, îţi pierzi sinapsele.” Cercetătorii studiază relaţia dintre stres, inflamaţia creierului și depresie
Modul în care stresul cronic poate inflama creierul și poate distruge conexiunile dintre neuroni, conducând la depresie, este analizat de cercetători de la Colegiul Medical din Georgia și de la Universitatea Augusta, după ce noi subvenţii, în valoare de 2,4 milioane de dolari, au fost alocate de către Institutul Naţional de Sănătate Mintală, pentru continuarea...
Profilul celei mai stresate generaţii
Constrâns de sărăcie, Peter Schlemihl, protagonistul unei nuvele fantastice germane, primește oferta de a-și ceda umbra în schimbul unei pungi din care banii nu se termină vreodată. Curând află că schimbul a fost unul păgubos și că umbra, departe de a fi doar un fenomen optic, e o condiţie importantă a integrării într-o societate pe...
Vacanţa pentru care corpul tău îţi va mulţumi
„Orice om ar trebui să încerce să își ia vacanţă timp de o lună într-un an, fie că îi place, fie că nu.” (William James)
Viaţa, în pantofi de om sărac
„Cel bun pricepe pricina săracilor, dar cel rău nu poate s-o priceapă” (Proverbe 29:7).
Epidemia concentrării pe propria persoană
Într-un timp caracterizat de neliniști, nesiguranţe și anxietate cvasigeneralizată, manierele în care înţelegem să avem grijă de viaţa noastră emoţională și de sănătatea noastră mintală îmbracă tot mai des forma unor tendinţe care vin și pleacă în valuri, multe luând cu ele banii, timpul și speranţele noastre și lăsându-ne într-o stare cel puţin la fel...
Până când divorţul ne va separa?
„Ascultă la mine, vei trece prin iad. Mintea îţi va face mult zgomot. Vei ţipa într-un prosop și vei vorbi cu pereţii. (…) Vei vedea cuplurile de pe Facebook felicitându-se la aniversarea a 10, 20, 30 de ani împreună și le vei urî. Uneori vei simţi că meriţi tot ce ţi se întâmplă – să...
„#SELFCARE” pentru creștini
Conceptul de „selfcare”, înţeles ca totalitatea metodelor prin care fiecare înţelege să își rezolve singur problemele emoţionale și să își gestioneze anxietăţile, a devenit o adevărată mișcare în ultimii doi ani, ce are în spate o întreagă industrie pregătită să ne facă viaţa mai ușoară și mai confortabilă. Pentru creștini, această tendinţă s-a dovedit a...