tratament

Aducanumab, medicamentul care ar putea încetini boala Alzheimer

O companie americană de medicamente susţine că a creat primul tratament care ar putea încetini boala Alzheimer, iar acum este gata să o scoată pe piaţă.

Un student la medicină a descoperit tratamentul pentru boala rară de care suferă

În anul trei de medicină, David Fajgenbaum a fost diagnosticat cu o boală autoimună rară, despre care medicii știau foarte puţine lucruri. Studiind cu atenţie simptomele pe care le avea și informaţiile din fișele sale medicale, tânărul a reușit să găsească un medicament cu care să se trateze. La 6 ani distanţă de descoperirea tratamentului, boala se află în remisie, iar Fajgenbaum a fondat o reţea de cercetare, pentru a ajuta pacienţii care luptă cu boala Castleman.

Momentan, pe viaţă – limitările dureroase ale luptei împotriva pedofiliei

Cu exact 10 ani în urmă, un foarte apreciat realizator de documentare, Louis Theroux, pășea în mijlocul celor 500 de pedofili internaţi în Spitalul de Psihiatrie din Coalinga,  California, străduindu-se să afle dacă tratamentul complex pe care îl aveau de parcurs cei condamnaţi dădea cu adevărat roade sau nu. Pe parcursul investigaţiei sale, Theroux a descoperit însă o pistă neașteptată și a început să se întrebe dacă nu cumva spitalul în care se afla era, de fapt, o închisoare, iar pacienţii pe care îi intervieva erau, în realitate, condamnaţi pe viaţă, în ciuda ispășirii pedepsei penale. Dincolo de răspunsul afirmativ, pe care îl argumentează treptat, documentarul lasă în urma sa o întrebare grea, a cărei miză depășește graniţele Statelor Unite.

Franţa nu va mai compensa tratamentele homeopate, invocând ineficienţa lor

Ministerul francez al Sănătăţii a decis să nu mai compenseze tratamentele homeopate, invocând lipsa de suport știinţific al acestora.

Este războiul cu cancerul un eșec?

„În ultimii ani s-a vorbit adesea în România despre criza citostaticelor. (…) Însă, în ciuda neliniștii pe care o provoacă această criză pentru anumite categorii de persoane, consider că de fapt este vorba despre o criză falsă....”

Ce trebuie să facem când e epidemie de gripă

Vineri, bilanţul morţilor provocate de gripă a urcat în România la 67, cu 3 noi cazuri fatale în judeţul Prahova și 1 în Timiș, a anunţat Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile. Ministrul sănătăţii a declarat epidemie la nivel naţional încă de miercuri, 30 ianuarie, și a transmis recomandări suplimentare spitalelor, dar și populaţiei. Ce trebuie, deci, să facem pentru a ne feri de gripă?

Un român a inventat tratamentul împotriva leucemiei

Adrian Bot este românul care a inventat una dintre cele mai eficiente imunoterapii oncologice din lume. Tratamentul a înregistrat rezultate remarcabile, unul din doi pacienţi fiind vindecat după o singură cură. Tratamentul este disponibil deocamdată doar în patru ţări din Europa, iar România nu se numără printre ele.

Terapie prin cântec: un cor pentru pacienţii cu boli pulmonare cronice

Cu trei zile în urmă sala de bal a unui hotel din Budapesta a fost gazda unui concert coral neobișnuit, inovator chiar. Ansamblul „Breathing for the Soul” a cântat public pentru a doua oară, arătând că, uneori, ceea ce ne lipsește pentru a depăși obstacolele grele din viaţa noastră este o ţintă frumoasă în faţă.

Premieră în Marea Britanie: Doi bebeluși au fost operaţi intrauterin

Doi bebeluși nenăscuţi au fost operaţi intrauterin cu câteva săptămâni înainte de a veni pe lume, de ceea ce se cheamă spina bifida. Intervenţia chirurgicală este prima de acest gen din Marea Britanie și a fost efectuată de o echipă de 30 de medici de la University College Hospital, din Londra.

Descoperire revoluţionară în cazul bolii Alzheimer

Experţi de la Universitatea Cambridge și din Suedia au conceput un nou mod de a elimina particulele toxice care distrug celulele sănătoase ale creierului, în boala Alzheimer, cel mai comun tip de demenţă. În urma descoperirii, care este apreciată ca o premieră mondială, cercetătorii speră ca până în 2020 să creeze noi medicamente pentru vindecarea acestei afecţiuni cerebrale.

Incidenţa cancerului este în creștere la nivel global

În 2018 vor apărea 18,1 milioane de cazuri noi de cancer și se vor înregistra 9,6 milioane de decese din această cauză, faţă de 14,1 milioane de cazuri și 8,2 milioane de decese în 2012, estimează Agenţia Internaţională pentru Cercetare în Domeniul Cancerului (IARC).

Succes de 100% al unui vaccin împotriva cancerului de piele

Cercetătorii au testat pe șoareci un nou vaccin experimental împotriva cancerului de piele, iar rezultatele au arătat o rată de succes de 100%.