umanitar

Misionar cu ajutorul suferinţei (video)

A fost de trei ori pe punctul de a-şi pierde viaţa, dar departe de a fi descurajat, Dennis Perry a înţeles mai bine scopul existenţei lui pe acest pământ: de a îmbunătăţi sau a salva vieţile celor nevoiaşi, la fel cum şi a lui fusese salvată de atâtea ori.

Prinţul William, plăcut impresionat de activitatea umanitară adventistă

Prinţul William a vizitat Pacific Aerospace Limited (PAL) luna trecută, cu ocazia vizitei în Noua Zeelandă. În cadrul întâlnirii, a cunoscut un pilot care i-a prezentat activitatea aviatică a bisericii adventiste locale.

Doi tineri pun la cale un serviciu de taxi gratuit în București

„Ajutăm persoanele cu deficienţe locomotorii, vârstnicii cu probleme de sănătate, urgenţe medicale minore şi altele," a declarat Alex Bobes (23 de ani), unul dintre iniţiatorii proiectului.

Andrei are nevoie în fiecare zi de un donator

Chimioterapie şi sânge, două cuvinte care celor mai mulţi le dau fiori, sunt cuvintele care îi pot aduce salvarea lui Andrei Tudor, un băiat de 22 de ani, bolnav de leucemie.

ASI deschide licitaţia pentru finanţarea de proiecte umanitare

Asociaţia pentru Suport și Iniţiativă (ASI) din România anunţă deschiderea licitaţiei de proiecte pentru anul 2012.

Inima micuţului Răzvan vrea să simtă viaţa. Poţi ajuta!

Marius Coman lucrează ca instructor voluntar în cadrul asociaţiei educative Exploratori pentru Viitor. Dragostea lui pentru copii l-a dus acolo și este apreciat de cei care l-au cunoscut învăţându-i pe copii să descopere lecţiile vieţii studiind natura.

Antrenat să salveze vieţi, are AZI nevoie de salvare | s-au strâns 100.000 euro

Cătălin Sandu a aflat imediat după ce şi-a dat licenţa în Medicină, că viaţa lui atârnă de nişte bucăţi de hârtie. Mai exact de cei 200.000 de euro, pe care o clinică specializată din Germania i-a solicitat pentru a-l trata de o boală cruntă: cancer.

Rick Warren știe cum trebuie eradicată HIV/SIDA

Binecunoscutul pastor american Rick Warren a declarat că cea mai eficientă și rapidă cale de combatare a răspândirii virusului HIV, la nivel global, este educarea populaţiei la firul ierbii prin intermediul bisericii.

Creștinii ajută victimele tornadelor din SUA

În prima duminică de după tornadele ucigașe, voluntariatul și altruismul creștin au ieșit în evidenţă în SUA. Bisericile și-au deschis porţile, în ciuda faptului că multe erau distruse, iar serviciile religioase au inclus rugăciuni pentru cei afectaţi.

ONU estimează o foamete în Coreea de Nord

ONU a raportat că 6 milioane de persoane din Coreea de Nord, aproape un sfert din populaţia ţării, au urgentă nevoie de alimente și asistenţă internaţională. 

Papa cere armatei să protejeze libienii

Papa Benedict al XVI-lea le-a cerut liderilor militari și politici să ia în calcul siguranţa civililor din Libia și să se asigure că oamenii au acces la ajutoare de urgenţă.

Vedetele lumii donează pentru Japonia

Cunoscuta actriţă americană Sandra Bullock a donat 1 milion de dolari pentru victimele crizei din Japonia, informează AFP. Donaţia a fost făcută prin Crucea Roșie Americană joi, 17 martie.