vladimir putin

Papa Francisc I – Personalitatea anului 2013

În bine sau în rău, în fiecare an vieţile noastre, ale tuturor, sunt influenţate de acţiunile celor care, pentru un timp, au în mâinile lor pârghii cu care pot să miște lumea. Dacă ești un cetăţean de la marginea „satului global“ s-ar putea să nu îţi dai seama, dar, în mod indirect, viaţa ta a fost afectată fără doar și poate.

Pussy Riot – libere, dar hotărâte să creeze „Rusia fără Putin”

Amnistirea în masă ce are loc în ultimele zile în Rusia, la solicitarea directă a preşedintelui Vladimir Putin, nu a creat nici pe departe valul de simpatie scontat. Nu doar că unii ruşi consideră că măsura poate avea consecinţe periculoase, dar şi unii dintre beneficiarii amnistierii s-au exprimat virulent împotriva sistemului care i-a întemniţat şi ulterior eliberat.

Putin susţine că Rusia nu vrea să devină o superputere mondială

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a folosit ocazia discursului anual din faţa membrilor camerelor reunite ale parlamentului pentru a apăra valorile conservatoare şi pentru a sublinia că, în ciuda poziţiei de lider pe piaţa mondială pe care o are, Rusia nu urmăreşte să obţină hegemonie sau „să-i înveţe pe alţii cum să trăiască".

Putin desfiinţează posturile Ria Novosti şi Vocea Rusiei

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a decis să închidă agenţia de presă RIA Novosti şi să desfinţeze site-ul Vocea Rusiei din motive economice. Schimbările nu sunt însă văzute ca benefice pentru economice, ci ca o încercare de creştere a puterii politice asupra mass-mediei.

Papa Francisc îl primeşte pe Vladimir Putin la Vatican

Ieri, 25 noiembrie, Papa Francisc s-a întâlnit cu preşedintele rus, Vladimir Putin pentru a aborda subiecte precum conflictul din Siria şi altele legate de Orientul Mijlociu.

Papa Francisc îl va primi în vizită pe Vladimir Putin

Pentru prima dată de la numirea sa în poziţia de suveran pontif, Papa Francisc îl va primi în audienţă pe președintele rus, Vladimir Putin. Vizita programată pentru ziua de 25 noiembrie a fost anunţată de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi, relatează AFP.

Protestele anti-Putin atrag tot mai puţini manifestanţi

Peste 5.000 de reprezentanţi ai opoziţiei, în frunte cu liderul opoziţiei Aleksei Navalnîi, au manifestat duminică pe străzile din Moscova, pentru a cere demisia preşedintelui Vladimir Putin şi eliberarea deţinuţilor politici. Numărul este cu mult mai mic decât la protestele anterioare, la care participaseră chiar şi 20.000 de persoane.

În ciuda tensiunilor, SUA şi Rusia nu renunţă la discuţiile pe tema nucleară

Chiar dacă preşedintele american Barack Obama a anulat întâlnirea cu omologul său rus Vladimir Putin, cele două state nu au renunţat la semnarea celor două acorduri referitoare la cooperarea nucleară.

Putin consideră BORu „un partener natural” al puterii politice

Într-un film de două ore realizat de Departamentul pentru Comunicare al Bisericii Ortodoxe Ruse şi difuzat luni de postul public Rossia, președintele Putin declară că vede în Biserică un „partener natural" al puterii politice.

Vladimir Putin și parteneriatul cu religia

Cu mulţi ani în urmă ar fi fost imposibil de conceput ca în Rusia să existe canale de televiziune care să transmită programe religioase. Între timp, SPAS TV a devenit un centru de spiritualitate, dar și de putere în Rusia, emiţând în zeci de milioane de case cu „binecuvântarea probabilă" a președintelui Vladimir Putin, după cum apreciază Fox News. Care este relaţia dintre fostul lider KGB și Biserica Ortodoxă, în condiţiile în care aceasta îl percepe pe Putin ca „un lider trimis de Dumnezeu", se întreabă jurnaliștii canalului american.

Occidentul foarte dezamăgit de condamnarea duşmanului nr. 1 al lui Putin

Opozantul rus Aleksei Navalnîi, care a denunţat în repetate rânduri corupţia din partidul preşedintelui Vladimir Putin, a fost condamnat joi la cinci ani de închisoare pentru deturnare de fonduri. Navalnîi poate formula cerere de apel, dar condamnarea îl va împiedica să se înscrie în cursa prezidenţială.

De ce iubește Putin problema Snowden

Vladimir Putin pare să fi primit un cadou neașteptat din partea lui Edward Snowden, fostul analist NSA, acuzat de spionaj, atunci când a aterizat pe sol rusesc.