Când s-a trezit din coma în care se afla de două luni, Austin a aflat că niciun membru al familiei nu mai era în viaţă. Cum să reuşeşti să trăieşti după ce două accidente de avion ţi-au omorât toată familia?

Era vara anului 2003 şi Stephen se întorcea cu familia de la casa de vacanţă. Cei trei copii ai săi, Lindsay, Austin şi Ian, împreună cu soţia sa, Julie, se aflau în spatele avionului şi priveau nostalgici la peisajele care le făcuseră vacanţa mai frumoasă. Brusc, din cauza unei defecţiuni, avionul a început să se clatine, a luat foc şi s-a prăbuşit în pustietate.

Disperat, Stephen a apucat doar să-l arunce pe Austin pe geamul avionului în flăcări. Uimitor, a supravieţuit şi el, dar a rămas cu durerea că nu a putut să-şi salveze toată familia. Rămăseseră doar el, Austin şi Brady, labradorul familiei, care supravieţuise şi el catastrofei. Pentru micul Austin, care avea pe atunci doar 8 ani, Brady a devenit cel mai bun prieten.

Anii au trecut şi cei doi au încercat să ia viaţa de la capăt. Stephen s-a recăsătorit după o bună perioadă de timp, iar Austin și-a continuat şcoala, relatează Daily Mail. Pierderea mamei şi a fraţilor era însă prezentă în adâncul sufletelor lor.

În vara anului 2011, visul care îl animase de câţiva ani pe Austin în sfârșit s-a împlinit. Avea să joace baschet, după absolvirea liceului, pentru Universitatea din Michigan. Era lucrul pentru care se antrenase de ani de zile. În sfârșit, lucrurile păreau să se așeze și pentru el într-un mod plăcut.

Şi tragedia se repetă…

Pe 24 iunie 2011, familia a plecat din nou cu avionul, într-o călătorie de relaxare. În ciuda accidentului din 2003, tatăl lui rămăsese pasionat de avioane şi zbura frecvent. Se aflau în acelaşi loc în care se prăbuşiseră cu 8 ani în urmă, când, dintr-o eroare a tatălui său, care şi de data aceasta era pilotul, avionul a intrat în picaj. S-au prăbuşit violent peste hangarul unui aeroport. De data aceasta, doar Austin şi Brady au supravieţuit.

Austin a intrat în comă şi şi-a revenit abia după două luni. Când s-a trezit, era incapabil să mai facă ceva: a trebuit să înveţe din nou să vorbească, să mănânce şi să meargă. Atunci când a terminat recuperarea, mai mulţi jurnaliști l-au rugat să le ofere un interviu. Cazul lui era unic în lume.

„M-am luptat cu pierderea celui mai bun prieten, a antrenorului, profesorului, mentorului şi fanului meu numărul unu: tatăl meu.” Acestea au fost primele cuvinte pe care Austin le-a spus prima dată reporterilor după 10 luni în care nu fizicul îi pusese cele mai mari probleme, ci durerea psihică: „Dincolo de trauma fizică, durerea emoţională este ceva ce nu se va potoli niciodată”, a mărturisit atunci Austin.

Dragostea pentru baschet îi ţinuse în tot acel timp moralul ridicat. Voia să se întoarcă, voia să joace. Cei de la Universitatea din Michigan l-au primit, chiar dacă erau mici şanse să îşi revină complet şi să joace. Performanţele lui au uimit însă întreaga echipă. Nu doar că a reuşit să joace, dar cei care îl văd îi prezic o carieră promiţătoare.

Austin locuieşte acum cu unchiul şi mătuşa lui. Privind la pozele lui recente, poţi vedea un tânăr zâmbitor. Şi te surprinde să îl vezi aşa. Nu pentru că nu ar mai avea dreptul la fericire, ci pentru că şi-a permis să o recapete, fără să devină supărat pe Dumnezeu sau pe cei din jurul său. „Când ai fost la câţiva milimetri de moarte, înţelegi şi priveşti lucrurile altfel”, recunoaşte el. Şi, în ciuda a tot, „simt că Dumnezeu Îşi are mâna peste mine. Cred că are un plan cu viaţa mea”, le mărturiseşte Austin Hatch celor care se miră de puterea lui de a merge mai departe.

https://www.youtube.com/watch?v=MHIBn3sJIZ4