Sunt oameni care impresionează prin felul în care pun viaţa altora mai presus de a lor. Ca misionarii care s-au lăsat uciși pentru salvarea unor sălbatici.

Visul lor comun era să ducă Evanghelia până la marginile pământului. Pe la începutul anilor 1950, tinerii Jim Elliot, Pete Fleming, Ed McCully, Nate Saint și Roger Youderian se aflau cu familiile lor în America de Sud și lucrau în cadrul unor misiuni creștine. Viitorul avea să-i unească printr-un vis extrem de periculos.

Evanghelizarea triburilor Waorani a fost ideea lui Jim Elliot. Membrii tribului respectiv nu trăiau, în medie, mai mult de 25 de ani, din cauza omorurilor, și niciun străin nu le supravieţuise, de la conchistadori și până la misionarii iezuiţi. Dar, tocmai de aceea, Elliot credea că ei au cea mai mare nevoie de mesajul Evangheliei.

Cei cinci au învăţat dialectul Waorani și apoi au survolat așezările sălbaticilor, transmiţând mesaje de prietenie și oferind cadouri. În urma răspunsurilor încurajatoare, pe 3 ianuarie 1956, au aterizat pe plaja râului Curaray și și-au așezat tabăra acolo. Trei zile mai târziu, au venit primii vizitatori – o fată și un băiat, împreună cu însoţitoarea lor, conform obiceiului tribului.

O intrigă legată de relaţia celor doi, care au plecat de la întâlnirea cu misionarii fără însoţitoarea lor, a generat furia fratelui mai mare al fetei. De frica acestuia, băiatul a minţit că au fugit fără însoţitoare deoarece i-au atacat misionarii.

Era duminică și misionarii organizau un serviciu divin când au văzut al doilea grup. Extrem de bucuroși, și-au anunţat soţiile prin staţia avionului și au ieșit în întâmpinarea indigenilor când, din tufișuri, o suliţă a fost înfiptă în spatele lui Nate. Prăbușindu-se la pământ, a scos arma de la brâu, dar a tras doar în aer, ca să-i sperie pe atacatori. Roger s-a îndreptat spre staţia avionului, dar a fost ucis și el. În câteva clipe, și ceilalţi trei au fost uciși cu suliţe și macete. Sălbaticii le-au aruncat trupurile în râu și au distrus avionul. Întorși în tabără însă, ucigașii erau tulburaţi. Străinii au avut arme, puteau să-i ucidă. De ce nu o făcuseră?

Răspunsul le-a fost dat doi ani mai târziu, când văduva lui Jim, Elisabeth, împreună cu fiica ei de trei ani, s-a întors în tabăra Waorani. Sora lui Nate, Rachel, rămăsese să locuiască în apropierea tribului după moartea fratelui ei. Tocmai terminase traducerea Noului Testament în dialectul Waorani, convinsă că Dumnezeu are un plan pentru salvarea sălbaticilor.

Cele două femei au fost acceptate de indigeni, uimiţi și ei de curajul lor. În timp ce îi ajuta oferindu-le ajutor în diferite probleme medicale, Elisabeth a fost surprinsă, la rândul ei, să descopere la aceștia gesturi de bunătate și generozitate. Waorani erau pregătiţi, în sfârșit, să audă Evanghelia. Când Elisabeth le povestea despre Cel care a murit pentru ca alţii să trăiască, ucigașii se gândeau la misionarii uciși. Știau că muriseră pentru ca ei să trăiască. Credinţa în jertfa mântuitoare a lui Christos i-a transformat. Nouă ani mai târziu, fiul lui Nate, Steve, a vrut să fie botezat de ucigașii tatălui său, acum prietenii lui. O dovadă cutremurătoare a puterii de transformare a Evangheliei.

În jurnalul găsit pe malul râului Curaray, Jim Elliot scria: „Când vine vremea să mori, ai grijă să nu mai ai altceva de făcut decât să mori.“ Cel mai probabil,  atunci când a scris aceste cuvinte, el nu s-a gândit că moartea sa și a prietenilor lui nu avea să fie doar ultimul lucru pe care-l mai făceau, ci și cel mai important pentru atingerea visului lor drag: să ducă vestea salvării la niște oameni fără viitor.