Riscând totul, Irena Sendler a salvat 2.500 de copii de la moarte. Curajul și frumuseţea caracterului ei au oferit lumii speranţa că, în faţa nedreptăţii iraţionale, vor exista mereu oameni care vor înfrunta totul pentru a-i salva pe alţii.

În clădirea impunătoare a Universităţii din Varșovia, înconjurată de studenţi și profesori, Irena își tăia carnetul de studentă. Era o formă de protest faţă de regula universitară, introdusă în anul 1935, care îi obliga pe studenţii evrei să stea separaţi în sălile de curs. Gestul Irenei, pentru care a fost suspendată timp de trei ani, era unul cu rădăcini mai vechi și emblematic pentru curajul care i-a călăuzit viaţa.

La vârsta de 7 ani, Irena își pierduse tatăl, un medic curajos care tratase tifosul celor refuzaţi de alţi medici, cei salvaţi fiind în mare parte evrei. Tifosul i-a fost și lui fatal, dar, după moartea sa, evreii salvaţi și-au exprimat recunoștinţa prin ajutorul permanent oferit Irenei și mamei sale. Așa a învăţat Irena să iubească evreii și să le admire comunitatea unită și obiceiurile frumoase.

Al Doilea Război Mondial a găsit-o pe Irena lucrând ca asistentă socială într-o Polonie în care evreii aveau din ce în ce mai mult de suferit. Iar în 1939, când germanii au invadat Polonia, prima oroare din lungul șir îndurat de evreii polonezi era ghetoul din Varșovia, în care erau izolaţi peste 400.000 de evrei așteptând să le vină rândul la îmbarcarea în trenurile morţii.

Înţelegând pericolul inevitabil, Irena a început să caute căi de salvare a evreilor. A obţinut permis de control epidemiologic pentru a intra în ghetou să verifice răspândirea tifosului, care, alături de înfometare, făcea peste 5.000 de victime în fiecare lună. Ea și alţi câţiva oameni, finanţaţi de Żegota, organizaţia secretă evreiască, intrau zilnic în ghetou cu scopul real de a-i salva pe unii sau alţii.

Cum scoaterea din ghetou a adulţilor era foarte dificilă, eforturile lor s-au îndreptat spre copii, care erau scoși în saci, sicrie sau cutii de unelte și transportaţi cu ambulanţa spre libertate. Pentru că mulţi copii plângeau și puteau pune gardienii în alertă, Irena dresase un câine să latre în ambulanţă și să acopere strigătele micuţilor. Mulţi dintre ei ajungeau apoi în orfelinate sau în casele unor oameni inimoși, care îi creșteau ca pe copiii lor. Aici, ei primeau nume noi, iar identităţile vechi au fost trecute codat pe hârtiuţe puse în două borcane, ascunse de Irena sub un măr.

În câţiva ani, Irena a reușit să salveze 2.500 de copii. Spre sfârșitul anului 1943 însă, a fost prinsă de poliţia nazistă și supusă unor torturi teribile. Pentru că nu spunea nimic, i-au fost rupte pe rând picioarele, iar, în final, a fost trimisă la execuţie. A fost salvată în ultima clipă de niște prieteni din Żegota care au mituit călăul.

„În visele mele, încă mai aud copii plângând și strigându-și părinţii“, povestea Irena zeci de ani mai târziu. Deși a făcut sacrificii supraomenești și a salvat mii de vieţi, Irena nu s-a considerat vreodată eroină. „Fiecare copil salvat este o justificare a existenţei mele pe pământ, nicidecum un titlu de glorie“, spunea ea.

Foto: Mariusz Kubik

https://www.youtube.com/watch?v=dvycQNINaKg