Taxă pe băuturile cu mult zahăr, din septembrie
Ministerul Educaţiei discută amânarea începutului de an școlar
Conducerea Ministerului Educaţiei, reprezentanţii părinţilor și reprezentanţi ai patronatelor din turism vor avea discuţii cu privire la amânarea începutului de an școlar cu o săptămână, respectiv 16 septembrie, în loc de 9 septembrie. Patronatele din turism sunt cele care au solicitat amânarea începerii școlii, astfel încât elevii și părinţii acestora să poată profita de ofertele de toamnă din turismul intern. Premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului educaţiei, Ecaterina Andronescu, să ia în considerare amânarea noului an școlar.
Guvernul vrea să treacă sistemul 112 de la STS la MAI
Vicepremierul Mihai Fifor, ministru interimar de interne, a anunţat miercuri că Guvernul vrea să treacă sistemul 112 de la Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS) la Ministerul de Interne (MAI), pentru „unificarea dispecerizării”. Anterior, premierul Viorica Dăncilă ceruse Ministerului de Interne și lui Raed Arafat prezentarea planului de măsuri referitor la comasarea dispeceratelor între Poliţie, SMURD, Pompieri și Ambulanţă.
Trei din 5 români nu își permit o vacanţă de o săptămână
Aproape 3 cincimi dintre români nu-şi permit o vacanţă de o săptămână în afara casei, potrivit datelor publicate de Eurostat. Cu un procentaj de 58,9%, ne plasăm pe primul loc în UE, peste nivelurile din Croaţia (51,3%), Grecia şi Cipru (51%). La nivelul Uniunii, 28,3% din populaţia în vârstă de peste 16 ani nu-şi poate permite o vacanţă de o săptămână în afara casei.
România a stopat un transport de arme din Rusia
România a împiedicat pe 26 iulie un transport de 30 de tancuri şi 30 de vehicule blindate dinspre Rusia către Serbia pe Dunăre, acţiune condamnată de Serbia, care a reclamat încălcarea Convenţiei privind Regimul Navigaţiei pe Dunăre. România a transmis că respectă sancţiunile europene împotriva Rusiei. Armamentul a ajuns în cele din urmă în Serbia pe cale aeriană, prin spaţiul aerian al Ungariei. Preşedintele sârb, Aleksandar Vucic, i-a mulţumit președintelui rus, Vladimir Putin, pentru că „a fortificat puterea de luptă a forţelor armate sârbe”.
Migranţii blocaţi într-un port italian, preluaţi de statele europene
Comisia Europeană a anunţat, miercuri, că a fost găsită o soluţie la nivel european pentru debarcarea celor 131 de migranţi salvaţi pe mare şi blocaţi de mai multe zile la bordul navei Gregoretti. Cinci state membre – Franţa, Germania, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda – au acceptat să preia migranţii aflaţi în portul sicilian Catania. Vicepremierul şi ministrul de interne italian, Matteo Salvini, a precizat că unii migranţi vor rămâne în Italia, în grija Bisericii Catolice italiene.
Ritmul creşterii economice în ţările din zona euro s-a diminuat
Ritmul creşterii economice în ţările din zona euro s-a diminuat în al doilea trimestru al anului. Conform estimărilor din cele 19 state ale zonei euro, creşterea economică a fost de 0,2% în al doilea trimestru din 2019, în scădere faţă de 0,4% în primul trimestru. Creşterea economică în cele 28 de state membre a fost tot de 0,2% în al doilea trimestru. Rata şomajului în zona euro a fost de 7,5% în luna iunie, cel mai scăzut nivel al şomajului din iulie 2008 până acum. La nivelul întregii Uniuni Europene, rata şomajului a fost de 6,3% în iunie 2019.
Franţa: a doua cea mai mare recoltă de grâu moale din istorie
Fermierii din Franţa, cel mai mare producător de cereale din UE, vor recolta anul acesta a doua cea mai mare recoltă de grâu moale din istorie, de 39,17 milioane de tone, în condiţiile în care temperaturile record nu au afectat randamentele, care vor fi cu până la 14,9% mai ridicate decât cele de anul trecut. Suprafaţa semănată a urcat de asemenea cu 2,66%, la 5 milioane de hectare, cel mai ridicat nivel din ultimii 3 ani.
Germania respinge solicitarea SUA de a trimite nave în Golf
Guvernul Angelei Merkel a respins, miercuri seară, solicitarea administraţiei Donald Trump de a participa la misiunea navală din Golful Persic cu scopul contracarării acţiunilor Iranului. SUA au cerut Germaniei să participe la o coaliţie militară internaţională pentru securizarea tranzitului navelor prin strâmtoarea Ormuz, la intrarea în Golful Persic, însă Germania a pledat pentru găsirea unei soluţii diplomatice la criza cu Teheranul. Marea Britanie a trimis nave militare în regiune pentru escortarea vaselor sub pavilion britanic, în contextul tensiunilor cu Iranul, care a capturat un petrolier britanic ca reacţie la o măsură similară adoptată de Londra. Rusia şi Iranul au semnat un protocol de cooperare militară care include posibilitatea efectuării de exerciţii navale comune în strâmtoarea Ormuz, în contextul tensiunilor. Iranul a refuzat miercuri oferta secretarului american de stat, Mike Pompeo, de a vizita ţara şi de a se adresa cetăţenilor, apreciind că este „un gest ipocrit”.
Miliardar chinez, inculpat în SUA pentru fraudă
Un miliardar chinez, fondatorul gigantului aluminiului Zhongwang, a fost inculpat în SUA pentru rolul său într-o fraudă cu taxe vamale. Liu Zhongtian, fondator şi fost CEO al grupului, este suspectat că a ascuns natura importurilor de aluminiu din SUA pentru a evita plata unei sume de 1,8 miliarde de dolari în taxe vamale. El este acuzat că, începând din 2008, a prezentat piese de aluminiu extrudat drept palete din aluminiu, un produs finit taxat mult mai puţin.
