Site icon Semnele timpului

Esenţiale azi, 26 februarie

Marea Britanie, posibil final de ocupaţie în insulele Chagos

Curtea Internaţională de Justiţie a decis luni în favoarea insulelor Mauritius într-o dispută teritorială cu Marea Britanie privitoare la insulele Chagos. Curtea a decis ca Marea Britanie să își retragă administraţia din arhipelag cât mai curând posibil.

Decizia curţii nu este constrângătoare, însă are o importanţă simbolică uriașă. Recomandarea curţii este o veste bună pentru cele aproximativ 2.000 de persoane evacuate de britanici de pe insulă între 1960 și 1970, pentru ca SUA să își poată construi aici o bază militară. Mulţi dintre foștii locuitori din Chagos s-au stabilit în Marea Britanie, de unde au continuat lupta pentru decolonizarea completă a regiunii.

Cuba votează o nouă constituţie, care afirmă „irevocabil” socialismul

Cubanezii au votat pentru ratificarea unei noi constituţii, care reafirmă principiile socialiste „irevocabile” și recunoaște mai multe reforme economice modeste din ultimul deceniu. Aproximativ 86,85% dintre votanţi au fost în favoarea iniţiativei, în timp ce prezenţa la vot a fost de 84,4%. Un opozant neașteptat al iniţiativei au fost bisericile evanghelice, îngrijorate de posibilitatea ca noua constituţie să deschidă calea spre legalizarea căsătoriei între persoanele de același sex.

Guvernul brazilian le cere elevilor să recite sloganul de campanie al președintelui

Guvernul brazilian le-a cerut luni școlilor să își filmeze elevii în timp ce aceștia cântă imnul naţional. De asemenea, sloganul de campanie al noului președinte Jair Bolsonaro va fi citit de către profesori în fiecare clasă. Ministrul educaţiei, Ricardo Velez Rodriguez, a trimis o scrisoare publică școlilor prin care le cere profesorilor să depună la minister filmările care conţin cântecele și citirea sloganurilor de campanie.

Președintele Bolsonaro a promis să elimine influenţele de stânga din educaţia din Brazilia, inclusiv educaţia sexuală și dezbaterea politică. Mai mulţi activiști și organizaţii nonguvernamentale sunt îngrijorate cu privire la deciziile tot mai autoritare din Brazilia, mai ales după ce președintele a lăudat deschis dictatura dintre 1964 și 1985.

Televiziunea rusă difuzează obiectivele nucleare ale Rusiei

Televiziunea naţională rusă a difuzat obiectivele Kremlinului în cazul declanşării unei crize nucleare împotriva Statelor Unite, după cum explică Reuters. Dmitri Kiselyov, gazda programului săptămânal „Vesti Nedeli”, a arătat o hartă a Statelor Unite, expunând diferitele ţinte pe care Moscova le-ar putea bombarda.

Ţintele includ Pentagonul sau casa de vacanţă a preşedintelui american, la Camp David (Maryland), dar și centre militare operaţionale, cum ar fi Fort Ritchie, o bază aeriană din McClellan (California) și o bază navală din statul Washington. Vladimir Putin a avertizat acum câteva zile, în discursul său despre starea naţiunii, că este „pregătit” pentru o criză similară cu cea a rachetelor din Cuba, din 1962, dacă Statele Unite amplasează rachete în Europa.

Statele Unite au impus noi sancţiuni Venezuelei

Statele Unite au anunţat luni impunerea de noi sancţiuni în dreptul mai multor membri ai guvernului din Venezuela și au cerut îngheţarea conturilor companiei petroliere de stat PDVSA. Decizia administraţiei de la Washington a venit în urma confruntărilor de la frontiera Venezuelei cu Brazilia, unde forţele loiale lui Maduro au respins ajutorul umanitar extern și au deschis focul asupra protestatarilor.

Uniunea Europeană a cerut luni „să se evite o intervenţie militară” în Venezuela, precizând că este în contact cu toate părţile implicate în criza actuală. Poziţia UE a fost decisă de miniștrii de externe ai statelor membre în cadrul unei reuniuni desfășurate lunea trecută la Bruxelles. „Am exclus în mod categoric orice susţinere sau acceptare de către Uniunea Europeană a unei escaladări militare în Venezuela”, a anunţat Federica Mogherini, înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru afaceri externe.

Kim Jong-un a ajuns în Vietnam pentru summitul cu Trump

Liderul nord-coreean, Kim Jong-un, a ajuns în Vietnam, după o călătorie cu trenul, pentru summitul cu preşedintele american, Donald Trump. Summitul, al doilea după ce Trump şi Kim s-au întâlnit în Singapore în 2018, are ca scop continuarea progreselor pentru „dezarmarea nucleară completă a peninsulei coreene”. După o călătorie de două zile şi jumătate, liderul coreean a fost întâmpinat cu covor roşu de oficiali vietnamezi şi de o gardă de onoare.

Preşedintele american a plecat luni de la Washington către Vietnam, după ce a îndemnat din nou regimul stalinist izolat la „denuclearizare”. Donald Trump urmează să se întâlnească cu Kim Jong-un la Hanoi, miercuri şi joi.

Partidul Laburist susţine un al doilea referendum pe tema Brexitului

Liderul laburist Jeremy Corbyn a anunţat că partidul său va susţine un al doilea referendum privind ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană, dacă nu va obţine ratificarea propriei versiuni a acordului privind Brexitul în această săptămână. Decizia de a susţine un al doilea referendum vine după presiuni din interiorul partidului, cum că o nouă amânare ar putea cauza noi plecări din partid către Grupul Independent, ai cărui membri susţin un al doilea referendum.

Preţul benzinei şi cel al motorinei au depăşit media UE

Preţul benzinei şi cel al motorinei, fără taxele incluse, au ajuns în România să depășească media Uniunii Europene, fiind mai mari decât în state precum Austria, Finlanda, Germania, Marea Britanie, Bulgaria sau Ungaria, arată datele Comisiei Europene. Preţul a 1.000 de litri de benzină este în România de 501,88 de euro, fără taxe, în timp ce media UE este de 497,05 euro.

Abrogarea integrală a OUG pe legile justiţiei nu va avea loc

Ministrul justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat, luni seară, că nu va abroga integral ordonanţa de urgenţă pe legile justiţiei, ci doar Articolul 54, convenit cu reprezentanţii Consiliului Superior al Magistraturii. Articolul le permitea judecătorilor să devină procurori-șefi în funcţiile de rang înalt din cadrul Ministerului Public (precum conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a Direcţiei Naţionale Anticorupţie și a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – DIICOT) și muta avizul pe numirile acestora de la Secţia pentru Procurori a Consiliului la plenul CSM.

Igor Dodon a anunţat că ar putea dizolva Parlamentul

Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a declarat că va dizolva Parlamentul în cazul în care nu se va ajunge la un consens privind formarea unei coaliţii şi numirea unui nou premier. În cazul recunoaşterii rezultatelor alegerilor pentru cel puţin două treimi de mandate de deputat, preşedintele Republicii Moldova a menţionat că va convoca prima şedinţă a noului Parlament nu mai târziu de 30 de zile după data desfăşurării alegerilor, adică până la 26 martie.

Exit mobile version