Iohannis cere evitarea federalizării Republicii Moldova
Preşedintele Klaus Iohannis a avut o scurtă întrevedere cu omologul său de la Chişinău, Igor Dodon, în contextul Adunării Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, unde a subliniat că drumul european al Republicii Moldova este singura opţiune de natură să aducă prosperitate cetăţenilor săi. Preşedintele român a abordat şi tema conflictului transnistrean, afirmând că „este important de evitat orice soluţie care implică federalizarea Republicii Moldova”. Dodon a mulţumit României pentru „susţinerea Republicii Moldova în domenii de interes major și pentru realizarea mai multor programe și proiecte importante, inclusiv in domeniul economic, social, energetic.”
Boris Johnson nu va cere amânarea Brexitului
Premierul britanic, Boris Johnson, a declarat că nu va cere Uniunii Europene o amânare a Brexitului, deși Parlamentul de la Londra a adoptat recent o lege ce îl obligă pe șeful Guvernului să solicite o amânare pentru a evita producerea unui Brexit fără acord. Parlamentul de la Londra şi-a reluat miercuri activitatea, după ce Curtea Supremă a Marii Britanii a stabilit că decizia premierului Boris Johnson de a suspenda legislativul a fost nelegală, hotărârea instanţei reprezentând o înfrângere usturătoare pentru liderul britanic pro-Brexit. Premierul britanic, care a ignorat cererile opoziţiei de a demisiona, a afirmat că nu este de acord cu decizia instanţei supreme şi a sugerat că ar putea încerca să suspende din nou Parlamentul.
Premierul irlandez, Leo Varadkar, a transmis omologului său britanic că trebuie să revizuiască planurile privind graniţa irlandeză până săptămâna viitoare.
Italia deschide drumul spre legalizarea sinuciderii asistate
Curtea Constituţională a Italiei a decis că ajutorul acordat cuiva să se sinucidă în condiţii de suferinţă intolerabilă nu este mereu o infracţiune, deschizând calea către modificarea legislaţiei în acest sens. Tribunalul a trebuit să ia o hotărâre în cazul lui Fabiano Antoniani, un DJ și producător muzical care a ajuns paralizat și orb în urma unui accident rutier, în 2014. Marco Cappato, un membru al Partidului Radical, l-a însoţit pe Antoniani în Elveţia în februarie 2017, pentru eutanasia sa. Ajutarea sau instigarea cuiva la suicid este, în prezent, o infracţiune pentru care indivizii riscă între 5 și 12 ani de închisoare în Italia. Episcopia italiană și-a exprimat nemulţumirea faţă de decizia curţii, citându-l pe papa Francisc, care vineri a vorbit împotriva suicidului asistat și a eutanasiei.
Trump consolidează sprijinul oferit opoziţiei venezuelene
Președintele american îşi consolidează sprijinul oferit liderului opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, lăudând liderii latino-americani care l-au sprijinit, stimulând finanţarea de ajutoare umanitare și împiedicând accesul membrilor guvernului de la Caracas în SUA. Departamentul de Stat a anunţat că va oferi un ajutor umanitar de 36 de milioane dolari pentru Venezuela. De asemenea, îi acordă lui Guaido 52 de milioane de dolari pentru finanţarea guvernului său paralel – o mare parte din aceștia fiind redirecţionaţi din banii destinaţi anterior ţărilor din America Centrală.
SUA și Etiopia continuă colaborarea pentru eradicarea tuberculozei
Statele Unite și Etiopia au semnat o nouă declaraţie oficială prin care sunt de acord să colaboreze cu scopul de a eradica tuberculoza pulmonară (TBC) de pe teritoriul Etiopiei. Directorul misiunii din cadrul Agenţiei Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), Sean Jones, și ministrul sănătăţii, dr. Lia Tadesse, au semnat declaraţia de parteneriat prin care Etiopia va deveni una dintre cele 30 de ţări-ţintă ale iniţiativei de eliminare a TBC-ului. USAID lucrează în colaborare cu Ministerul Sănătăţii și cu birourile regionale pentru sănătate din Etiopia din anul 2000, pentru consolidarea programului anti-TBC. Peste 2 milioane de oameni au fost diagnosticaţi și trataţi de atunci, reducând procentul deceselor cauzate de boală cu aproape 70%.
Acord comercial între SUA și Japonia
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi premierul Japoniei, Shinzo Abe, au anunţat miercuri că au ajuns la o înţelegere privind „prima etapă a unui nou acord comercial” între cele două ţări. În cadrul unor declaraţii anterioare, Trump afirmase că Japonia urmează să îşi deschidă piaţa pentru produse agricole americane în valoare de aproximativ 7 miliarde de dolari, iar tarifele vamale impuse de Tokyo „vor scădea semnificativ sau vor fi eliminate total pentru carnea de vită, de porc, grâu, brânză, porumb, vin şi multe alte produse americane”.
Kristalina Georgieva a fost desemnată noul director al FMI
Kristalina Georgieva a fost desemnată miercuri director general al Fondului Monetar Internaţional, anunţă Consiliul de administraţie al instituţiei. Mandatul său începe la 1 octombrie şi va dura 5 ani. Georgieva este prima persoană dintr-o ţară emergentă care va conduce instituţia. Georgieva, economist și politician de centru dreapta care a crescut în Bulgaria în perioada comunismului, a mai lucrat la Banca Mondială și la Comisia Europeană. Ea o înlocuieşte pe Christine Lagarde, care va deveni preşedinta Băncii Centrale Europene.
Netanyahu primește sarcina formării unui nou guvern
Preşedintele Israelului, Reuven Rivlin, i-a încredinţat, miercuri seară, premierului în funcţie, Beniamin Netanyahu, sarcina formării viitorului guvern. Alianţa de centru stânga Albastru & Alb, condusă de generalul Benjamin Gantz, nu a ajuns la niciun acord cu partidul Likud (dreapta), condus de Beniamin Netanyahu, pentru formarea unui guvern de uniune naţională. Coaliţia Albastru & Alb s-a clasat pe primul loc, cu 33 de locuri, în urma scrutinului parlamentar anticipat din Israel, fiind urmată de Likud, cu 32 de locuri. Parlamentul Israelului are 120 de locuri. Conform calculelor, Likud are în prezent posibilitatea de a obţine susţinerea a 55 de parlamentari, însă majoritatea este de cel puţin 61.
Macron: „Nu putem găzdui pe toată lumea”
Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a declarat miercuri că ţara sa „nu poate găzdui pe toată lumea dacă vrea să găzduiască oamenii în condiţii bune”. Săptămâna trecută Macron a anunţat o înăsprire a politicilor privind imigraţia, explicând că guvernul trebuie să prevină situaţia ca alegătorii să opteze pentru formaţiunile de extrema dreaptă. El a spus că Franţa a înregistrat o creştere a numărului de solicitanţi de azil după alegerile prezidenţiale din 2017 şi a adăugat că este nevoie de o cooperare mai strânsă la nivel european în privinţa imigraţiei. Franţa a înregistrat în 2018 cu 22% mai multe solicitări de azil decât în 2017.
Avortul a devenit legal în toată Australia
Avortul a devenit legal în toată Australia după ce statul New South Wales, ultimul în care întreruperea de sarcină era ilegală, a anulat o lege veche de 119 ani, care interzicea procedura.
