Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Taipei Medical University şi publicată în The Journal of the National Cancer Institute. Aceştia au analizat atât celule canceroase mamare, cât şi celule sănătoase, pentru a verifică dacă nicotină are vreo influenţa la nivel celular. Celulele mamare sănătoase, atunci când au fost tratate cu nicotină în laborator, au început să prezinte caracteristicile cancerului, a rezultat din studiul condus de medicul Yuan-Soon Ho. Totuşi, ritmul de creştere al tumorilor a scăzut atunci când nicotina a fost redusă. Studiul a fost realizat pe câteva sute de paciente asiatice, dar în viitor, sunt necesare cercetări suplimentare şi la o scară mai largă. Ţigările obişnuite au mai mult de 60 de substanţe care cauzează cancerul. Printre acestea se numără monoxidul de carbon, gudronul şi arsenicul. Includerea pe această lista a nicotinei va avea un efect negativ pentru companiile care au produse pe bază de nicotină, cum ar fi guma de mestecat, plasturii şi ţigările electronice.