Site icon Semnele timpului

Băncile de alimente din Grecia nu mai fac faţă cererilor

De exemplu, în oraşul port Patras (sudul Greciei), una dintre băncile de alimente ajută peste 1.000 de familii care se străduiesc să supravieţuiască cu puţinul pe care îl mai au la dispoziţie. Numărul este dublu faţă de cel din urmă cu doi ani, iar lista de aşteptare conţine câteva sute de persoane care au o situaţie la fel de tragică.

„Fac un apel la toţi cei care ne ascultă să ajute banca. Nu cu bani, ci cu produse, astfel încât să putem ajuta cât mai mulţi dintre cei care au nevoie de ajutor, cei care se află sub limita de sărăcie", a declarat Theocharis Massaras, Director Social al Primăriei din Patras, pentru Euronews.

Pe lângă mâncare, autorităţile solicită şi medicamente nefolosite, dar şi haine pentru a împlini o serie de nevoi cu care se confruntă locuitorii din regiune.

Exit mobile version