Sinodul Bisericii Anglicane este alcătuit din trei corpuri, dintre care unul este al laicilor. Pentru ca propunerea să treacă, este nevoie ca aceasta să fie susţinută prin votul a două treimi din membrii fiecărui corp. În timp ce în corpul episcopilor, propunerea a fost susţinută cu 89,79% dintre voturi, iar în corpul clericilor a primit 76,68% dintre voturi, între laici nu a reuşit să atingă pragul necesar, lipsindu-i doar patru voturi.
Atât fostul lider al anglicanilor, cât şi actualul Arhiepiscop de Canterbury au susţinut hirotonirea femeilor episcop, în condiţiile în care acestea reprezintă o treime din numărul total al slujbaşilor Bisericii Anglicane. Episcopii se vor întâlni în cursul acestei dimineţi pentru a analiza impactul pe termen lung al acestui vot, potrivit BBC.
În prezent, femeile pot fi episcopi în Australia, Noua Zeelandă, Canada şi Statele Unite. În Anglia însă, biserica mamă a peste 80 de milioane de credincioşi încearcă de mulţi ani să medieze disputele dintre tradiţionalişti şi reformatori pentru acceptarea femeilor episcopi.