Site icon Semnele timpului

Iniţiativă inedită: 500 de cercuri pentru studiul Bibliei

Lansat în toamna anului trecut, programul de studiu biblic pe grupe a atras nu mai puţin de 1.700 de participanţi din sudul ţării, iar numărul lor creşte de la lună la lună. Potrivit organizatorilor, la momentul actual, infrastructura grupelor de studiu permite doar înscrierea persoanelor domiciliate în judeţele din Muntenia şi Oltenia, însă programul îi vizează şi pe ceilalţi locuitori ai ţării, care pot participa la studiu, prin corespondenţă.

Cele circa 500 de grupe înfiinţate până acum reuşesc să vină în întâmpinarea celor care doresc să studieze Biblia însă nu au avut un cadru pentru a face acest lucru. Într-o atmosferă prietenoasă, toţi cei interesaţi pot să beneficieze de instruire din partea unui coordonator de grupă, pregătit să răspundă „la minut" participanţilor. Avantajul acestei metode de studiu, spun organizatorii, este acela că facilitează comunicarea între persoanele care deţin o anumită cultură biblică şi persoanele dornice să dobândească o astfel de cultură.

Clipul de prezentare a programului oferă detalii privind înscrierea la aceste cursuri. Îl puteţi urmări mai jos.

Exit mobile version