Doctorul Sergio Canavero, de la Universitatea din Torino, a explicat cum ar decurge procedura. El afirmă că o „tăietură curată", efectuată cu „o lamă ultra-ascuţită" ar putea permite reataşarea capetelor pe coloana vertebrală. Iniţial, medicul plănuieşte să răcească capul şi coloana vertebrală a pacientului până la 18 grade celsius, apoi să facă inciziile, apoi să golească capetele de sânge. După aceasta, capul va fi lipit cu ajutorul unui adeziv anorganic.
Chiar dacă reconectarea tuturor fibrelor nervoase este o provocare dificilă, Canavero crede că doar câteva conexiuni corecte ar fi suficiente pentru „un anumit control voluntar de locomoţie". Capul va controla noul corp cu ajutorul unui aparat de stimulare electrică a măduvei spinării.
Ideea pe care Canavero a prezentat-o într-o lucrarea ştiinţifică este inspirată dintr-o operaţie efectuată de doctorul Robert White, în 1970. Acesta a transplantat capul unei maimuţe rhesus pe corpul alteia. din cauza eşecului de a conecta nervii capului cu cei ai corpului, maimuţa a rămas paralizată şi a decedat câteva zile mai târziu.
În afară de riscuri, implicaţiile de natură etică ar fi imense. Totuşi, doctorul consideră că procedura merită cercetată în continuare.