Un bărbat şi doi angajaţi ai unui spital din Punjab, India, au fost arestaţi după ce au răpit şi au vândut un bebeluş de numai trei zile prin reţeaua de socializare Facebook, arată US News.
Bunicul bebeluşului şi-a vândut nepotul unei asistente pe suma de 45,000 de rupii (831 dolari), conform declaraţiilor poliţiei citate de The Hindu. Aceasta din urmă a vândut copilul pentru 300,000 de rupii (5,542 dolari) unui asistent de laborator din spital care, în final, a negociat suma de 800,000 de rupii (14,778 de dolari) cu un om de afaceri din Delhi, prin intermediul Facebook, arată aceeaşi sursă.
Feroz Khan, în vârstă de 47 de ani, bunicul nou-născutului, i-a spus fiicei sale de 20 de ani, care a fost părăsită de soţ, că bebeluşul ei s-a născut mort. Publicaţia The Hindu a raportat că nou-născutul a fost vândut de trei ori. Conform The Times of India, însă, bunicul copilului a fost cel implicat în ultima acţiune de vânzare a acestuia către omul de afaceri din Delhi.
Khan a declarat poliţiei că a vândut copilul pentru că dorea ca fiica sa să se poată recăsători, iar bebeluşul i-ar fi îngreunat şansele, arată The Guardian.
În urma evenimentelor, copilul a fost înapoiat mamei sale, iar omul de afaceri implicat în această situaţie este interogat de poliţie.