Când auzi bătrânii că se vaită de diferite dureri, nu prea îţi poţi da seama cât de greu le este. Cercetătorii de la Massachusetts Institute of Technology au inventat-o pe Agnes, costumul care ajută tinerii să empatizeze cu suferinţele bătrânilor. O plimbare cu Agnes îţi dă aceleași dureri articulare, de spate sau de cap pe care le resimt bătrânii. O jurnalistă de la BBC a testat acest costum, iar reacţiile ei sunt demne de ţinut minte pentru momentele în care considerăm false văicărelile bătrânilor.