Un studiu realizat de site-ul de recrutare a forţei de muncă Myjob relevă că peste 85% din românii care la momentul actual își caută un nou loc de muncă vor să emigreze, scrie Adevărul. Au fost chestionaţi 5160 de români în perioada 7-31 iulie a acestui an. Rata maximă a fost în Caraș-Severin unde 100% din cei chestionaţi au exprimat dorinţa de a pleca din ţară, la mică distanţă fiind arădenii, dintre care numai 2.78% ar mai rămâne în ţară.
Pe unii îi mai ţin în ţară relaţiile de familie, temerea de a juca totul pe cartea emigrării, riscul de a pleca cu toată familia. Totuși, peste un sfert dintre participanţii la studiu au declarat că ar pleca în altă ţară în orice moment, iar peste 17% din respondenţi și-ar chema partenerul de viaţă după o perioadă de acomodare în ţara respectivă. În schimb, 3,32% consideră că ţara noastră merge într-o direcţie bună, motiv pentru care nu iau în calcul emigrarea.
Un studiu realizat de Federaţia „Solidaritatea Sanitară" pe un eşantion de 250 de medici şi asistenţi medicali din judeţele Galaţi, Brăila, Tulcea, Constanţa, Buzău şi Vrancea relevă că 70% din angajaţii sistemului sanitar iau în calcul transferul pe un post similar într-o altă ţară.
„Ne aflăm în faţa unui fenomen de migraţie fără precedent", afirmă sociologul Alfred Bulai, care susţine că, dacă în anii de după Revoluţie și Piaţa Universităţii mulţi au plecat pe considerente politice, acum criza economică este motorul principal. „Un fenomen de migraţie serioasă, pe motive economice, a început imediat după 2000, când s-a dat drumul la libera circulaţie în Uniunea Europeană. Atunci, oamenii au plecat pentru a căuta oportunităţi, acum pleacă din disperare, pentru că nu mai au nicio speranţă că într-o zi le va fi şi bine", explică Bulai.