Site icon Semnele timpului

Definiţia învechită a violului ajută infractorii să scape

   

    "Este de notorietate publică faptul că violul este una dintre infracţiunile cel mai puţin raportate în Statele Unite," a declarat Michelle Dempsey, profesor de drept la Universitatea Villanova, într-o audiere în faţa Comisiei judiciare din Senatul american. "Se estimează, în mod empiric, că între 15 şi 20 la sută dintre cazuri sunt raportate Poliţiei", a adăugat Dempsey.

    Mai multe victime şi asociaţii prezente marţi într-o audiere în Congres au reclamat că definiţia învechită a violului, teama victimelor de a nu fi supuse la violenţe suplimentare, confruntarea cu interogatorii umilitoare şi scepticismul sau incompetenţa poliţiştilor sunt câteva dintre motivele pentru care persoanele care au suferit un viol nu depun plângere la Poliţie.

    Definiţia folosită în prezent pentru încadrarea infracţiunii de viol datează din 1927 şi nu recunoaşte ca viol vătămări precum actele de incest, violul homosexual, violul cu un obiect, chiar dacă există răni, şi violul oral.

Exit mobile version