Site icon Semnele timpului

Drama unei femei care a fost arestată după ce a fost violată în Dubai

Cazul a fost puternic mediatizat în presă și autorităţile arabe puternic criticate. Prin urmare, după eforturile depuse din partea ministerului de Externe norvegian, fata a primit o graţiere din partea șeicului Mohammed bin Rashid Al Maktoum și va putea părăsi Emiratele Arabe Unite cât de curând, anunţă Guardian.

Avocatul fetei a declarat că decretul regal trece peste sentinţa curţii și că nu va exista nicio înregistrare a condamnării ei. Asta înseamnă totodată că vinovatul, care fusese și el acuzat pentru intoxicaţie cu alcool și sex în afara căsătoriei, scapă și el. Dalelv a renunţat la acuzaţiile împotriva lui, un bărbat sudanez, tată a trei copii. Cei doi au fost daţi afară de la compania de design interior la care lucrau pentru că „au consumat alcool la o conferinţă de serviciu și au avut probleme cu poliţia", scrie CNN.

Deși Dubai are o reputaţie de a fi un oraș cosmopolit, în care vizitatorii pot găsi baruri unde se servește alcool și cuplurile necăsătorite pot împărţi aceeași cameră de hotel, ţara respectă legile și tradiţiile islamice.

Exit mobile version