Așa cum era de așteptat, știrea a fost redată mai întâi de tabloide. Considerat un adevărat jucător problemă, „briliantul” fotbalului românesc a surprins pe toată lumea cu decizia sa. Drept urmare, spaţii largi au fost alocate chiar și de presa sportivă în dorinţa de a înţelege ce s-a întâmplat cu acest „geniu rău” al fotbalului românesc. Problemele de la Chelsea, consumul de droguri, bătăile din baruri ţineau cândva capul de afiș al presei de scandal.
De câteva zile, situaţia s-a schimbat radical. Mutu pare de nerecunoscut. „Acum, «fratele» Adrian are doar trei pasiuni palpabile: familia, fotbalul şi înţelegerea pentru aproapele său”, nota unul dintre tabloide cu referire la noua „boacănă” a lui Mutu. În subsidiar, se poate citi tonul ironic al jurnaliștilor. De asemenea, glumele pe marginea orientării sale religioase nu au lipsit.
Care este noua familie spirituală a lui Mutu?
Ulterior aflării veștii, mai multe ziare românești s-au grăbit să analizeze cine sunt cei care l-au nenorocit pe Mutu. Biserica Creştină după Evanghelie este gruparea creştină neoprotestantă de care fotbalistul s-ar fi atașat în urmă cu trei ani, cu ocazia unei vacanţe petrecute în Republica Dominicană. Dar decizia de a deveni practicant a fost luată de fostul atacant al naţionalei abia în urmă cu doar două luni şi jumătate, când se înteţiseră zvonurile unui posibil divorţ de Consuelo. Schimbarea religioasă s-a petrecut treptat, fotbalistul fiind convins să se convertească de către soţia sa.
Efectele care au stârnit perplexitatea românilor
„Dumnezeu mi-a schimbat viaţa! Citesc Biblia şi mă rog în fiecare zi.” Aceasta este declaraţia care ar putea rezuma transformarea prin care a trecut Adi Mutu. Noua lui orientare nu a fost ţinută în secret, fotbalistul postând o rugăciune pe o reţea de socializare. „Doamne Iisuse Christoase, vreau să te urmez. Îţi mulţumesc că acolo, pe cruce, ai murit și pentru păcatele mele… Îţi multumesc că astăzi mă chemi la Tine. Iartă-mi păcatele și ia din calea mea tot ce nu e după voia Ta…” Această rugăciune „cutremurătoare”, cum a fost etichetată de către unii jurnaliști, evidenţiază transformarea prin care trece fotbalistul. Pe de altă parte, scoate din culise și diferenţele de ordin religios care există între o majoritate ortodoxă și o minoritate de altă orientare religioasă, chiar creștină fiind.
„Secta” lui Mutu
Mutu nu este singurul personaj de notorietate publică din România care își permite un act de „trădare” religioasă. Talida Tolnai, portarul naţionalei feminine de handbal, a avut aceeași opţiune. Asemenea lui Daniel Zafiris, fost fotbalist la Petrolul Ploiești. Despre Tolnai, oficialii creștinilor după Evanghelie neagă că ar fi membră a lor. Jucătoarea naţionalei doar recunoaște într-un interviu că a experimentat convertirea la maturitate, fiind rebotezată într-o altă biserică decât cea ortodoxă. Sunt surse care menţionează că aparţine cultului penticostal.
Oarecum asemănătoare este situaţia care îl vizează pe Mutu. Creștinii după Evanghelie neagă informaţia din presă, menţionând că jucătorul de fotbal nu este membru al acestei biserici creștine. Mutu nu neagă că s-a convertit, însă nu menţionează și biserica. Precizează doar că nu este o sectă. Care este apartenenţa sa religioasă contează mai puţin, fiind o problemă de opţiune personală. Miza este schimbarea prin care trece. Cel puţin, declaraţiile lui aceasta sugerează. Convertirea sa a fost suficientă pentru ca presa să îl așeze cu spatele la zid.
Pe plan mondial, cazuri de acest gen sunt mai numeroase și nu lipsite de sonoritate. Astfel, Kaka, Lucio, Ze Roberto, Taffarel sau Jorginho nu au făcut niciodată un secret din convingerile lor religioase. Semnele Timpului a scris despre jucători al căror antrenor este Dumnezeu și care au fost prezenţi la Campionatul Mondial din Brazilia. Niciunul dintre aceștia nu a fost subiect de satiră sau de analiză publică. În schimb, povestea fotbalistului român se defășoară după alte repere. „Adi Mutu, în secta care nu îi dă voie să divorţeze!”
Aceasta ar fi concluzia jurnaliștilor care nu au avut ezitări să pună etichete. Catalogarea drept „sectă” a creștinilor după Evanghelie a determinat o reacţie oficială din partea președintelui acestei biserici, care protestează faţă de utilizarea termenului peiorativ în dreptul uneia dintre cele 18 biserici recunoscute de statul român. În comunicat, liderii Bisericii Creștine după Evanghelie menţionează că „noţiunea de sectă a fost folosită şi încă este folosită cu intenţie de defăimare de majoritatea slujitorilor unei anumite Biserici, cu scopul de a face tot posibilul ca membrii ei să nu o părăsească pentru alte biserici din cadrul creştinismului”.
Riscul de a fi minoritar
Cazul Mutu ilustrează un fapt pe care îl speram de domeniul trecutului. Termenul de „pocăit”, asociat cu cel de „sectă”, transmite un mod de gândire dispreţuitor. Nu este simplu să fii minoritar. Sau, mai bine spus, nu este deloc comod să ai alte opţiuni religioase decât ale majorităţii. Și aceasta fiindcă în România supravieţuiește o mentalitate care nu poate tolera decât opţiunile mulţimii. Riscul unei evadări este major. În consecinţă, nu discriminarea este problema, ci etichetarea. Gluma și ironiile vin ca anexă.
Adevărul este autentificat prin număr, în acord cu vechea sintagmă vox populi, vox Dei. De aceea gestul lui Mutu este surprinzător pentru unii. Superficialitatea rămâne emblema unei societăţi care a cunoscut prea puţin gloria din evadare (ca o modalitate de descoperire a sensului vieţii). Din contră. Cu aproape un secol în urmă, academicianul Constantin Rădulescu- Motru atenţiona asupra unei trăsături specific românești, care se poate transforma în viciu: gregarismul.
Făcând o biopsie a „sufletului” românului, sociologul român constata că acesta are o atitudine partizană pornită nu din convingeri proprii, ci din imitaţie: „Eşti din acelaşi grup cu dânsul, atunci lauda lui pentru tine nu mai are margini; eşti din celălalt grup, atunci ocara lui nu mai are margini.” De aceea și atitudinea religioasă este exprimată la o scară colectivă. „Românul este religios, dar pe câtă vreme vede pe toată lumea că este religioasă. Rar excepţii la care religiozitatea să fie pornită din fundul inimii…“ În consecinţă, gestul lui Mutu nu poate fi considerat decât un derapaj. O demonstrează comentariile de pe forumuri.
Viaţa cu puţine aplauze
În opinia lui Motru, gregarismul a salvat poporul român în faza sa de formare, fiindcă prin „forţa imitaţiei ne-am ţinut laolaltă şi am rezistat contra celor ce ne ameninţau din toate părţile. Dar pentru viitor?” A trecut de atunci aproape un secol. Ce s-a schimbat? Etichetele care se aruncă cu lejeritate asupra celor care intenţionează să fie și să se comporte altfel sugerează nu că Mutu „s-a rătăcit”. Ci că aceia care îi fac evaluarea au o dificultate de a înţelege nu doar dinamica vieţii, dar și priorităţile acesteia.
Nu este nicio virtute să conservi ceea ce nu înţelegi. Cum nu este niciun merit să-l denigrezi pe cel care te depășește. Cine pătrunde în profunzimea vieţii înţelege lucruri care transcend superficialitatea cotidiană. Iar pentru aceasta nu trebuie să solicite votul de încredere al mulţimii, chiar cu riscul de a nu stârni prea multe ovaţii.