Avem sau nu educaţie financiară? Dacă strategia noastră de gestionare a finanţelor este una din următoarele patru, atunci răspunsul este probabil „nu“.
Cea mai răspândită viziune este cea popularizată de comercianţi. Graţie unor bugete mari de advertising, vânzătorii insistă public că e important să cumperi permanent.
Accentul este pe a cumpăra acum, chiar dacă nu ai resursele financiare necesare. Ideea e să profiţi întotdeauna de ultima ofertă, să rămâi constant în topul achiziţiilor de ultimă oră – cumperi acum, plătești mai târziu.
O a doua strategie se regăsește în rândul moderaţilor – „cumpără la ofertă, dar în limita a ceea ce ai până la următorul salariu“. Stoicii, sau peiorativ „calicii“, sunt cei care nu cheltuiesc aproape deloc, ilustrând a treia strategie, bazată pe a pune deoparte cât mai mult cu putinţă. Adesea, banii sunt ţinuţi acasă sau într-un cont cu randament aproape de zero. Nu există niciun plan pentru aceste economii. Un ultim pol este al afaceriștilor care caută permanent să câștige mai mult, presaţi din urmă de cheltuielile tot mai mari: „Trebuie să fac bani, ca să trăiesc bine.“
Există abordări mai eficiente, care să iasă din tiparul celor patru? Specialiștii spun că, dacă înţelegem cum funcţionează bugetele, datoriile, investiţiile, randamentele și ne construim o strategie financiară sănătoasă, răspunsul este „da“.
Monitorizarea atentă a cheltuielilor este primul pas și cel mai important spre o abordare sănătoasă a finanţelor personale. Ea duce la autoeducare în privinţa sutelor de căi prin care ne cheltuim banii și la o eficientizare a utilizării lor. Achiziţionarea unui soft de înregistrare a cheltuielilor și de alcătuire a unui buget al familiei ar putea fi o cheltuială înţeleaptă.
Un al doilea pas este ca, în loc de acumularea ratelor cu dobândă, să ne concentrăm pe alcătuirea unui buget în care să includem mai multe categorii pentru care economisim. În cazul creditului pentru locuinţă (atunci când acesta este inevitabil), cele mai multe sfaturi vizează achiziţia iniţială a unei locuinţe modeste, care să poată fi amenajată cu gust, dar și cu minimum de investiţii. Principiul este ca rata pentru locuinţă să nu depășească totalul chiriei lunare pe care am putea să îl plătim fără regrete, raportat la un buget al familiei sigur și predictibil pe termen lung.
Pasul cel mai dificil, care necesită consiliere sau informare aprofundată, este cel al investiţiilor – prin care permitem banilor economisiţi să lucreze pentru noi, să producă un beneficiu și să ne apropie treptat de ţinta independenţei financiare (asigurarea cheltuielilor esenţiale ale familiei fără a depinde de salarii). Chiar dacă cineva nu crede că un asemenea scop poate fi atins, nu e motiv de renunţare. Dacă prin beneficiul investiţiilor se poate ajunge la un moment dat la acoperirea chiar și a unui procent din necesarul de cheltuieli lunare, este cu siguranţă un câștig.