„Indiferent de rasă, religie, gen, orientare sexuală … oamenii ar trebui trataţi în mod egal, și acesta este un principiu care cred că se aplică universal," a declarat Obama, conform CNN. Președintele a caracterizat decizia Curţii Supreme ca „o victorie pentru democraţia americană", nu doar o victorie pentru comunitatea LGBT.
Declaraţiile au fost făcute în timpul vizitei președintelui american în Africa, un continent profund religios, care se opune puternic presiunilor externe de a accepta homosexualitatea. Președintele Senegalez a ţinut să precizeze că ţara sa este una tolerantă, care nu discriminează și nu este homofobă, dar nici nu este „încă pregătită" să „decriminalizeze" homosexualitatea, așa cum a cerut președintele american.