Avocatul femeii iraniene condamnate la execuţie prin lapidare pentru adulter a cerut azil în Norvegia, dar speră că autorităţile iraniene îi vor permite să se întoarcă în ţara lui şi să îşi reia activitatea, transmite The Christian Telegraph.
Mohammad Mostafaei a fugit în Norvegia după ce a reuşit să obţină o viză de turist valabilă pentru un an. Bărbatul, în vârstă de 31 de ani, a spus că a fugit iniţial în Turcia după ce a aflat că autorităţile iraniene plănuiau arestarea lui. După o neregulă constatată la paşaportul său, a ales să plece din Turcia în Norvegia, ţară despre care spune că apără cu stricteţe drepturile omului.
Mostafaei care, în cariera sa, a reuşit să salveze de la execuţie 18 din cei 40 de clienţi condamnaţi la moarte pe care i-a apărat, s-a declarat încrezător că fuga sa nu va avea un impact negativ asupra cazului femeii condamnate ci, din contră, "aceasta va face şi mai cunoscut cazul."
"Cea mai mare speranţă a mea este să mă pot întoarce în Iran şi să îmi continui munca. Dacă autorităţile iraniene îmi vor garanta siguranţa, mă voi întoarce," a declarat avocatul. "În momentul de faţă, mi-am pierdut capacitatea de a lucra pentru clienţii mei. Asta înseamnă ca am pierdut totul," a mai mărturisit Mostafaei. "Fără asta, nu contează dacă sunt în rai sau în iad."