„Mesajele mi s-au părut ridicole, deoarece sunt foarte dure şi au un limbaj învechit. Mi s-au părut amuzante aşa că le-am pus pe Twitter," a declarat Park pentru CNN.
În schimb, autorităţile l-au acuzat de „acte în beneficiul inamicului" şi de răspândirea propagandei Coreii de Nord. A petrecut o lună la închisoare după care a fost eliberat pe cauţiune, pentru a fi judecat în stare de libertate. El speră că se va renunţa la acuzaţiile împotriva lui, dar dacă va fi găsit vinovat, ar putea petrece până la 7 ani după gratii.
„Dacă cineva făcea asta în Coreea de Nord, era pedepsit sever. Dar aici este Coreea de Sud şi nu mă gândeam că ar fi o problemă, din moment ce o fac pentru amuzament. Nu am avut scopuri propagandistice," a mai declarat Park.
Legea pentru Siguranţa Naţională funcţionează în Coreea de Sud din anii '70, pentru a proteja statul de propaganda vecinilor din Nord şi pentru a urmări penal spionii.
Dar activiştii pentru drepturile omului susţin că legea a fost folosită mai degrabă pentru a persecuta dizidenţii politici şi pentru a înăbuşi libertarea de exprimare. Amnesty International declară că se abuzează de lege în special în cazul celor care critică politicile guvernului cu privire la Coreea de Nord.