De când a început criza în 2008, serviciile şi sistemele de sănătate şi-au văzut bugetele reduse, tratamentele medicale au fost raţionalizate şi au fost luate măsuri nepopulare, precum introducerea de taxe în spitale sau comasarea lor.
Un nou studiu publicat miercuri în revista Lancet arată că Grecia, Spania şi Portugalia sunt printre cele mai afectate ţări, din punct de vedere medical. În ultimii ani Grecia s-a luptat cu epidemii de malarie, febra denga (care nu a mai fost văzută în Grecia de 85 de ani) sau virusul West Nile. De asemnea, a crescut numărul de infecţii cu HIV printre dependenţii de droguri, şi conform datelor oficiale, numărul de sinucideri a crescut cu 40% în 2001, faţă de anul precedent, scrie AP.
„Măsurile de austeritate nu au rezolvat probleme economice şi au mai şi creat grave probleme de sănătate", au declarat cei de la London School of Hygiene and Tropical Medicine, care au realizat studiul.
Mai mult decât atât, „refuzul de a recunoaşte efectele medicale ale crizei este evident, deşi ele sunt foarte clare. Comisia Europeană are obligaţia de a cerceta efectele medicale ale tuturor politicilor impuse, dar încă nu a produs niciun studiu de impact privind felul în care măsurile impuse de troica (UE, BCE şi FMI) afectează sănătatea," a declarat cercetătorul Martin McKee, de la Observatorul European pentru Sisteme de Sănătate, un grup susţinut de Organizaţia Mondială a Sănătăţii, conform Reuters.