Site icon Semnele timpului

Preşedintele Băncii Centrale Europene exclude riscul unei noi recesiuni

   

    La nivel mondial „suntem în faza de relansare, confirmată în special în lumea emergentă, dar şi în lumea industrializată", a mai spus preşedintele BCE, în opinia căruia creşterea economică depinde de capacitatea statelor de a consolida încrederea populaţiei, companiilor şi investitorilor printr-o „bună gestiune bugetară, o gestiune evident riguroasă".

    Agitaţia de pe pieţele financiare, din ultima săptămână, a fost provocată de temerile unei recăderi a economiei mondiale din cauza indicatorilor dezamăgitori din Statele Unite şi a neîncrederii privind soliditatea economiei chineze, notează Agerpres.

Exit mobile version