Preşedintele Băncii Centrale Europene, Jean-Claude Trichet, a declarat că este exclus riscul unei noi recesiuni. Afirmaţia sa a venit la sfârşitul unei săptămâni în care pieţele financiare au fost îngrijorate de perspectiva unei noi crize. „Nu cred deloc în riscurile unei astfel de căderi a economiei", a declarat Trichet.
La nivel mondial „suntem în faza de relansare, confirmată în special în lumea emergentă, dar şi în lumea industrializată", a mai spus preşedintele BCE, în opinia căruia creşterea economică depinde de capacitatea statelor de a consolida încrederea populaţiei, companiilor şi investitorilor printr-o „bună gestiune bugetară, o gestiune evident riguroasă".
Agitaţia de pe pieţele financiare, din ultima săptămână, a fost provocată de temerile unei recăderi a economiei mondiale din cauza indicatorilor dezamăgitori din Statele Unite şi a neîncrederii privind soliditatea economiei chineze, notează Agerpres.














