Economia ne învaţă să facem alegeri cu privire la modul în care ne putem satisface cel mai bine dorinţele materiale într-un orizont temporal limitat, în schimb ce Biblia evaluează alegerile noastre în cadrul mai larg al eternităţii.
Sute de oameni stau la o coadă în faţa unui magazin din Rusia, așteptând o pâine sau o bucată de carne. În Congo, o ţară cândva bogată în resurse minerale și naturale, în fiecare zi zeci de oameni mor de foame din cauza războiului. Știrile de seară din Statele Unite aduc vestea bună despre o nouă pastilă care poate arde grăsimile și poate ajuta la menţinerea supleţei, oferind un nou remediu pentru ravagiile pe care le face abundenţa.
Fiecare continent, fiecare ţară, chiar fiecare comunitate asistă la înclinarea balansoarului între abundenţă și sărăcie, ca un paradox al eșecului în mijlocul succesului. Echilibrul economic rămâne un ideal intangibil.
Are 12 ani, dar arată ca un copil de patru sau cinci. Emaciat, cu ochii înfundaţi și stomacul proeminent, abia se poate târî pe nisipurile din sudul Sudanului.
Să fie așa pentru că trăim într-o lume care are un apetit insaţiabil pentru cumpărături? Sau să fie pentru că ţările investesc o cantitate substanţială de timp, bani și resurse pentru a îmbunătăţi productivitatea economică și a concura pe piaţa internaţională, fără să se gândească prea mult la îmbunătăţirea standardului de viaţă al celorlalţi, nu doar al celui propriu? Sau să fie pentru că acest concept popular al satului global a redus comunitatea umană la o integrare internaţională a sistemelor economice, financiare și de comunicare, fără a introduce, pentru echilibru, și conceptele de compasiune și generozitate globală?
Forţele care motivează și modelează ţările sunt similare celor care catalizează indivizii. Succesul individual este, mai tot timpul, definit în termenii posesiunilor materiale. Creștinii practicanţi sunt și ei prinși în raportul acesta de forţe. Putem fie să ne lăsăm duși de val, fie să ne ridicăm mai presus de el. Pentru a găsi un răspuns adecvat la aceste impulsuri economice aparent invincibile avem nevoie să ne îndreptăm spre Scriptură și să extragem din ea câteva principii de bază privind viaţa ca administratori ai darurilor primite de la Dumnezeu.
Intenţia iniţială și căderea
În modelul economic al Grădinii Edenului, Dumnezeu oferă toate cele necesare supravieţuirii și traiului bun. „Poţi să mănânci din orice pom din grădină“ (Geneza 2:16, NTR). Răspunsul oamenilor trebuia să fie unul de încredere și de ascultare, de muncă și de preocupare faţă de habitat (Geneza 1:26; 2:15). Ascultarea lor a fost pusă la încercare prin testul abţinerii de a mânca din pomul cunoștinţei binelui și răului (Geneza 2:17).
Geneza 3:7 ne informează că, după căderea în păcat, oamenilor „li s-au deschis ochii, şi-au dat seama că sunt goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut învelitori cu ele“ (NTR). Adam și Eva au început să își caute siguranţa în lucrurile lor, croindu-și haine în loc să aibă încredere că Dumnezeu va avea grijă de nevoile lor, inclusiv aceea de a-i acoperi. Aici vedem primii germeni ai unui sistem economic înrădăcinat în căutarea omului după autosuficienţă și autonomie, sub influenţa incognito a lui Satana.
Acest efort uman a devenit esenţial pentru împlinirea nevoilor de bază. Chiar și așa însă, Dumnezeu le-a arătat lui Adam și Evei că încă putea să le poarte de grijă mai bine decât puteau ei să își poarte singuri de grijă. „Dumnezeu a făcut haine de piele pentru Adam şi pentru soţia sa şi i-a îmbrăcat“ (Geneza 3:21, NTR).
Sistemul economic din care facem cu toţii parte este inclus într-o istorie dramatică mai amplă, care a început la umbra pomului cunoștinţei binelui și răului.
Și fiecare alege de care parte a dramei se află. Viaţa pe această planetă a fost aproape exterminată pe măsură ce omenirea și-a întors privirea de la Creatorul ei, pentru a se concentra pe putere și plăcere. Cu trecerea timpului, oamenii au deviat de la planul originar și „Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ şi că fiecare înclinaţie a gândurilor din mintea lui era tot timpul numai înspre rău“ (Geneza 6:5, NTR).
Materialismul, însoţit de lăcomie și de egocentrismul material, a conturat o nouă formă de existenţă pentru om. Dar Dumnezeu nu dorea ca omenirea să continue pe acest drum al autodistrugerii. Așa că a așezat înaintea oamenilor un alt ideal economic, descifrat din două evenimente măreţe: alegerea lui Israel și întruparea lui Iisus.
Politica economică a Israelului antic
Dumnezeu a chemat Israelul antic să fie o naţiune care să servească lumii drept lumină și i-a dat un model economic pe care nu îl găsim de obicei într-o economie de piaţă pur laică. Legăturile echilibrului au fost restabilite.
În primul rând, Dumnezeu a fost încă o dată recunoscut ca Furnizor al ţării și al puterii de a câștiga bogăţie (Leviticul 25:23; Deuteronomul 8:18).
În al doilea rând, sistemul de zecimi și jertfele de sacrificiu, precum și cele de bunăvoie au devenit calea prin care oamenii puteau răspunde bunăvoinţei lui Dumnezeu, precum și forma de recunoaștere umană a dependenţei totale de El.
În al treilea rând, principiul obligaţiei reciproce – caracterizat de anul de sabat (al șaptelea), precum și de anul jubiliar, când robii evrei erau eliberaţi și proprietăţile se întorceau la proprietarului iniţial – evidenţia relaţia corectă dintre oameni și mediul natural (Leviticul 25:1-4; Deuteronomul 15:12-15; 25:13-15).
Aceste dispoziţii au abordat, de asemenea, problema integrităţii afacerilor și a inegalităţii economice. Ele le-au amintit israeliţilor că Dumnezeu este stăpânul suprem al tuturor lucrurilor, iar poporul Său este doar un administrator. Un apel la justiţie economică și la compasiune faţă de cei în nevoie străbate filosofia economică a Pentateuhului (Leviticul 19:13,35; 25:22,37; Deuteronomul 23:24,25).
Pe parcursul Vechiului Testament, profeţii îi reproșează Israelului în mod constant că i-a asuprit pe cei săraci pentru „comori nelegiuite, (…) cu cântare măsluite“ și au rostit îndemnuri precum: „Să faci dreptate, să iubeşti îndurarea şi să umbli smerit cu Dumnezeul tău“ (Mica 6:8-11, NTR). Necinstea în returnarea zecimilor și a darurilor era considerată echivalentă cu jefuirea lui Dumnezeu (Maleahi 3:8,9).
Cu toate acestea, reformele economice pe care Dumnezeu a căutat să le aducă nu au reușit să se materializeze, din cauza lăcomiei și a nesocotinţei oamenilor faţă de sfaturile Sale. În acel context socioeconomic au venit învăţăturile lui Iisus.
Economia lui Iisus
Deși cadrul pentru restabilirea echilibrului fusese pus la punct cu aproximativ două milenii mai devreme, când Iisus a intrat în scenă sistemul era în decădere și reflecta slab intenţia originară. Chiar și curtea templului din Ierusalim, menită să fie o arenă sacră, fusese transformată într-o piaţă.
În cel mai important discurs al Său de la începutul slujirii publice, Iisus a vorbit ţintit despre problemele economice: „Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde le distrug moliile şi rugina şi unde le sapă şi le fură hoţii, ci adunaţi-vă comori în cer, unde nu le distrug moliile şi rugina şi unde hoţii nu le sapă, nici nu le fură. Căci acolo unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta“ (Matei 6:19-21, NTR).
Hristos i-a îndemnat pe ascultătorii Săi să nu fie prea preocupaţi de nevoile lor pământești. El a arătat cum Tatăl Său Se îngrijește de tot restul creaţiei Sale și i-a asigurat că ei sunt și mai importanţi. În întâlnirile Lui cu oamenii și în pildele Lui, Iisus a continuat să sublinieze pericolul îngrijorării cu privire la bunurile pământești.
După cum observa Richard Foster, „Iisus a vorbit despre bani mai mult decât despre orice altceva, cu excepţia împărăţiei lui Dumnezeu“[1]. Când tânărul bogat a refuzat chemarea de a-și vinde averile, de a le împărţi săracilor și de a-L urma, Iisus le-a spus ucenicilor Săi cât de greu este pentru un bogat să intre în împărăţia cerurilor (Matei 19:21-24).
Pilda bogatului și a lui Lazăr ne amintește, de asemenea, de consecinţele veșnice ale ignorării nevoilor semenilor noștri și ale dedicării resurselor noastre exclusiv automulţumirii (Luca 16:19-31). Sfatul economic suprem pe care Iisus vrea să-l transmită este: „Căutaţi mai întâi Împărăţia (lui Dumnezeu) şi dreptatea Lui, şi toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra“ (Matei 6:33, NTR).
Fiecare dintre noi se confruntă cu alegerea de a-I sluji lui Dumnezeu sau bunurilor materiale. Potrivit lui Iisus, nu putem urma ambele sensuri (Luca 16:13). Cartea Apocalipsa ne spune că loialitatea noastră faţă de Dumnezeu va fi testată printr-un embargou economic impus celor care rămân fideli lui Dumnezeu.
Cel rău „a făcut ca la toţi – mici și mari, bogaţi şi săraci, liberi şi sclavi – să li se dea un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte şi nimeni să nu poată cumpăra sau vinde dacă nu are semnul, adică numele fiarei sau numărul numelui ei“ (Apocalipsa 13:16,17, NTR). Fidelitatea noastră faţă de Dumnezeu va depinde în mare măsură de disponibilitatea noastră de a ne detașa de bunurile materiale.
Vedem acest lucru în modul în care Satana L-a ispitit pe Iisus cu bunuri pământești în timpul întâlnirilor lor în pustie. Nu există nicio îndoială că puterea de seducţie a bogăţiilor este una dintre cele mai ample – una pe care mulţi o consideră inofensivă, ceea ce o face mortală. Sfatul lui Iisus de a pune slujirea lui Dumnezeu înaintea oricărei alte priorităţi este un mod sigur de a răspunde oricărei tentaţii.
Rezultatul final
Economia ne învaţă să facem alegeri cu privire la modul în care ne putem satisface cel mai bine dorinţele materiale într-un orizont temporal limitat. Dar Iisus a spus: „La ce i-ar folosi unui om să câştige întreaga lume, dacă şi-ar pierde sufletul? Sau ce va da un om în schimbul sufletului său?“ (Matei 16:26, NTR). Biblia evaluează alegerile noastre în cadrul mai larg al eternităţii. Dacă ne menţinem atenţi la realităţile veșnice, va deveni evidentă nebunia de a schimba bunurile acestei lumi pe bucuriile care îi așteaptă pe cei mântuiţi. Între timp, nu ne putem permite să pierdem din vedere mai multe principii economice biblice vitale.
Principii biblice generale
1. Dumnezeu a creat lumea pentru a asigura împlinirea nevoile noastre și ale celor din jur. Nicăieri în Biblie nu este condamnată simpla abundenţă. Creștinilor binecuvântaţi în acest fel, Pavel le dă următorul sfat: „Porunceşte-le bogaţilor din veacul de acum să nu se îngâmfe, să nu-şi pună nădejdea în bogăţiile nesigure, ci în Dumnezeu, Care ne oferă din belşug toate lucrurile, ca să ne bucurăm. Spune-le să facă binele, să fie bogaţi în fapte bune, să fie generoşi, gata să împartă cu alţii, adunându-şi astfel drept comoară o bună temelie pentru viitor, ca să apuce adevărata viaţă“ (1 Timotei 6:17-19, NTR, subl. orig.).
2. Îngrijorarea cu privire la bunurile pământești este o cursă care ne distrage atenţia de la adevăratele bogăţii. Din nou, Pavel împărtășește următoarea perspectivă: „Cei care vor să se îmbogăţească vor cădea în ispită, în capcană şi în multe pofte nesăbuite şi vătămătoare, care-i cufundă pe oameni în ruină şi pierzare. Căci iubirea de bani este rădăcina tuturor relelor, iar unii, care au tânjit după ea, au rătăcit de la credinţă şi s-au străpuns singuri cu multe dureri“ (1 Timotei 6:9,10, NTR). Având în vedere obsesia predominantă pentru succesul material pe care o găsim pe tot globul, trebuie să manifestăm atenţie pentru a nu ajunge prinși în această căutare extrem de seducătoare.
3. Biblia nu ne descurajează să ne angajăm în activităţi economice seculare atâta timp cât angajarea noastră este onorabilă și relaţiile noastre sunt oneste. Mulţi dintre indivizii care au oferit sprijin financiar și de altă natură bisericii creștine timpurii erau oameni de afaceri înstăriţi și meseriași înzestraţi. Lista îi include pe Aquila și Priscilla, care erau fabricanţi de corturi în Corint (Faptele apostolilor 18:2,3, NTR), și pe Lidia, care era „vânzătoare de purpură din orașul Tiatira“ (Faptele 16:14, NTR). Un alt om bogat, Iosif din Arimateea, și-a asumat responsabilitatea de a asigura o înmormântare demnă pentru Mântuitorul pe care a ales să-L urmeze.
4. Ar trebui să cultivăm simplitatea. „Cine se încrede în bogăţiile lui va da greş, dar cei drepţi vor înmuguri ca frunzişul“ (Proverbele 11:28, NTR). Bogăţiile sunt adesea o binecuvântare temporară care poate fi pierdută într-o clipă. Pavel i-a sfătuit pe membrii bisericii din Filipi: „Nu faceţi nimic din ambiţie egoistă, nici din îngâmfare, ci, în smerenie, consideraţi-i pe alţii mai presus decât voi înşivă“ (Filipeni 2:3, NTR). Suntem chemaţi să fim lumina și sarea pământului, iar sarcina noastră este să aducem lumină acolo unde există întuneric și să oferim aromă acolo unde viaţa și-a pierdut orice sens.
Leonard K. Gashugi crede că mulţumirea e o componentă importantă a bunăstării pe care un creștin o poate experimenta. Bunăstarea nu poate fi definită independent de cuvintele Bibliei, în special de cele ale lui Iisus.