Site icon Semnele timpului

Europenii loviţi de criză îşi fac propriile monede

Câteva comunităţi mai mari sau mai mici din Spania, Grecia şi Franţa au găsit soluţii pentru a „ocoli" aproape complet moneda unică despre care consideră că le face mai mult rău decât bine.

Aceştia au dezvoltat economii locale, paralele, care funcţionează pe baza a doi piloni – monede alternative şi troc, pentru a combate ratele ridicate ale şomajului, inflaţia, scăderile salariale şi, mai presus de toate, majorările de taxe. Avantajul cel mai mare: scutirea de taxe.

Primii care au avut ideea monedelor alternative de la izbucnirea crizei au fost grecii, loviţi cel mai dur de efectele recesiunii. În 2010, în oraşul-port Volos, cele mai multe tranzacţii se efectuau deja cu ajutorul unităţii alternative locale Tem pentru a face schimb de produse, bunuri şi servicii – menaj, gătit, reparaţii, predare, baby-sitting şi asistenţă tehnică. Acum Spania şi Franţa le-au luat-o pe urme. Tranzacţiile financiare se fac pe baza "albinelor", a "vecinilor" sau a vechii monede pesetas.

Sursa: USA Today

Exit mobile version