Site icon Semnele timpului

ONU: 44 milioane de refugiaţi şi fugari

Numărul refugiaţilor este de 15,6 milioane. Solicitanţii de azil ajung la numărul de 850.000, iar cei care au părăsit locurile natale sau pe cele unde domiciliau, din cauza presiunilor şi persecuţiilor, se ridică la 27,5 milioane, notează Agerpres.

Cei mai numeroşi sunt refugiaţii din Afganistan, urmaţi de cei din Irak şi Somalia.

Peste 3.000 de refugiaţi creştini din Burma au protestat ieri, în India, cu ocazia Zilei Internaţionale a Refugiaţilor. Aceştia au cerut să li se asigure protecţie legală în India şi să li se acorde libertate religioasă în ţara lor, informează christianpost.com.

Un sondaj realizat în luna mai a relevat că peste 25% dintre refugiaţii burmezi din Delhi au fost victime ale violenţelor, hărţuirilor sexuale, violurilor, etc. Autorităţile au luat prea puţine măsuri pentru a preveni astfel de incidente sau pentru a-i pedepsi pe cei vinovaţi. Lipsiţi de forme legale, refugiaţii îşi găsesc cu greu un loc de muncă şi, în consecinţă, sunt lipsiţi de hrană şi de mijloacele necesare pentru a-şi întreţine familiile.

(Foto: elementshealthspace.com)

Exit mobile version