În memoria generaţiilor sacrificate în anii celui de-al Doilea Război Mondial, Ziua Internaţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului a fost stabilită pentru data de 27 ianuarie a fiecărui an, prin rezoluţia Adunării Generale a Naţiunilor Unite.
Anul acesta, 100 dintre cei care au supravieţuit au păşit din nou pe sub poarta pe care se mai poate vedea şi acum înscris îndemnul nazist Arbeit macht frei! (Munca te eliberează) şi au depus flori la Zidul Morţii, locul unde naziștii îi împușcau pe deţinuţi.
Acestora li s-a adăugat şi o delegaţie de parlamentari israelieni, care au vizitat muzeul lagărului de la Auschwitz. Aceasta a fost cea mai numeroasă delegaţie israeliană care a plecat vreodată din Israel.
„Tragedia evreilor este unică şi sper că am învăţat lecţiile istoriei, pentru a nu mai repeta niciodată acele orori. Este unică, pentru că nimeni, niciodată, nu şi-a propus dispariţia unei întregi etnii, cu metodă, rece, calculat, fără scrupule şi fără nici cel mai mic regret", a declarat ieri europarlamentarul Corina Creţu, citată de Agerpres.