„Sunt îngrijorat cu privire la atacurile împotriva creştinilor la fel cum aş fi îngrijorat de atacarea oamenilor din oricare alte comunităţi", a declarat Williams.
Arhiepiscopul anglican s-a referit şi la decizia curţii cu privire la proprietatea din Ayodhya, disputată de musulmani şi hinduşi, declarându-se bucuros că această neînţelegere a fost finalizată în mod paşnic, evitându-se confruntări sângeroase ca acelea din 1992, când au murit peste 2.000 de oameni.
Williams se află într-o vizită de două săptămâni în India. Vizita este prilejuită de a 40-a aniversare a Bisericii de Nord din India, notează Christian Post.