Văzut ca un pas revoluţionar în cadrul reproducerii umane asistate, procedeul revoluţionar presupune stimularea organismului pacientei cu preparate medicamentoase, cu scopul de a colecta câteva ovule aflate în cavitatea peritoneală. După extragere, acestea sunt fertilizate artificial în afara organismului femeii, într-o eprubetă. După aproximativ 72 de ore de la această procedură, ovulele sunt implantate în uterul femeii.
În ultimele decenii, un număr însemnat de cercetători şi medici specialişti au văzut procedeul ca pe o victorie însemnată a secolului XX, iar recunoaşterea ştiinţifică nu s-a lăsat aşteptată. Unul dintre cei care au participat la dezvoltarea fertilizării in vitro, Robert Edwards din Marea Britanie, a primit Premiul Nobel.
Însă şi numărul celor care nu sunt de acord cu această tehnologie rămâne ridicat. Aceasta este din cauza aspectelor etice şi morale care nu au fost încă rezolvate. Potrivit acestor specialişti, fecundarea extracorporală poate conduce la Eugenie, experimente pe embrioni sau clonare umană.