Site icon Semnele timpului

Fostă musulmană: islamul nu este o religie tolerantă

"Ideea că islamul este tolerant nu este doar eronată ci şi periculoasă," spune Hirsi Ali, autoare a cărţii Nomad: From Islam to America – A Personal Journey Through the Clash of Civilizations (Nomadă: Din islam, în America – O călătorie personală în miezul ciocnirii civilizaţiilor, t.r.). "În islamism, cuvintele "pace" şi "tolerant" nu sunt definite la fel ca în lumea Occidentală," a explicat autoarea, subliniind caracterul "temporar" al păcii în islamism şi delimitarea ei de armistiţiu sau compromis.

Musulmanii sunt educaţi să respecte patru surse juridice care îi învaţă că "este de datoria fiecărui bărbat musulman să ducă un război" pentru islamizarea universală, nu doar folosind arme, ci şi predicând şi încercând să convingă, a mai spus activista.

Hirsi Ali a descris situaţia imigranţilor musulmani din SUA, presaţi de liderii islamici locali să adopte "agenda Shariei" (legea islamică). În acest context, deşi atee, ea s-a declarat în favoarea convertirii imigranţilor musulmani la creştinism, subliniind "evoluţia acestuia dinspre absolutism spre toleranţă, compasiune şi pace."

Hirsi Ali, provine dintr-o familie musulmană, însă a renunţat la religia islamică în favoarea ateismului, după ce, evadând dintr-o căsătorie aranjată de părinţi, s-a refugiat în Olanda, la vârsta de 20 de ani. În prezent viaţa femeii este în pericol continuu, după ce o fatwa (ordin islamic) emisă acum câţiva ani a cerut uciderea ei, pentru atitudinea critică faţă de islamism.

Exit mobile version