islamism

Victorie totală împotriva grupării islamiste Stat Islamic

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Sarah Sanders, a anunţat pe 22 martie că Statele Unite declară victorie totală și finală împotriva grupării islamiste Stat Islamic. Anunţul a fost confirmat a doua zi de către Forţele Democratice Siriene, care au cucerit ultimul teritoriu deţinut de gruparea Stat Islamic în Siria, punând capăt aşa-numitului califat, după un război de mai mulţi ani de zile.

O femeie a fost arestată în Indonezia fiindcă s-a plâns că o moschee face zgomot

Singură, pe un scaun din lemn masiv tapiţat cu piele, o femeie îmbrăcată în alb plânge înfundându-și faţa într-un prosop. Tocmai și-a auzit sentinţa pronunţată de judecătorul indonezian care, în baza legii antiblasfemie, a condamnat-o la un an și jumătate de închisoare. Infracţiunea ei? Faptul că a cerut unei moschei să dea mai încet volumul la chemarea la rugăciune. Însă mai multe grupuri islamice de elită au criticat sentinţa.

Frăţia autocraţilor

În 1989, când și ultima mare schemă de reparare a lumii, comunismul, se încheia cu un eșec lamentabil, istoricul și politologul Francis Fukuyama a lansat o „profeţie”.

Integrarea terorii?

Motto: „Când vor zice: «Pace și liniște!», atunci o prăpădenie neașteptată va veni peste ei, ca durerile nașterii peste femeia însărcinată, și nu va fi chip de scăpare.” (1 Tesaloniceni 5:3)

Liniștea de dinaintea islamului

În doliul de după atacurile de la Bruxelles, cea mai prezentă dintre întrebările dificile este „de ce?”. Care sunt cauzele acestor atacuri? Iar răspunsurile se restrâng mai mult decât pare la prima vedere.

Controversă cu necaz: Allah și Dumnezeu, aceeași persoană?

De câteva săptămâni, se discută în mediile religioase dacă Dumnezeu și Allah sunt aceeași persoană. Dezbaterea este rezultatul unei controverse provocate de o profesoară de știinţe politice de la un colegiu evanghelic din Illinois.

Apocalipsa în Orientul Mijlociu

Anul în care aşa-zisul Stat Islamic a pătruns în mentalul colectiv a fost 2014. Dar 2015 a fost anul în care Stat Islamic a început să transforme în realitate cele mai cumplite temeri şi să contureze politica internaţională.

Majoritatea germanilor cred că islamismul nu e compatibil cu Occidentul

Gruparea germană antiislam PEGIDA a denunţat atacul care a avut loc în redacţia Charlie Hebdo drept o confirmare a ipotezelor pe care mișcarea de extremă dreaptă le promovează. Un sondaj comandat de fundaţia germană Bertelsmann în luna noiembrie arată că majoritatea germanilor sunt gata să susţină și ei o parte dintre aceste ipoteze.

Premieră la Londra: se vor emite obligaţiuni islamice

Prim-ministrul britanic David Cameron a anunţat că Marea Britanie va deveni prima ţară non-musulmană care va emite obligaţiuni islamice, cu scopul ca Londra să devină unul din centrele financiare islamice ale lumii.

Al Jazeera: Evanghelizarea creştină din Africa, mai puternică decât se ştia

Un interviu publicat de televiziunea Al Jazeera dezvăluie o informaţie mai puţin cunoscută: în fiecare an, aproximativ şase milioane de musulmani din Africa aleg să se convertească la altă religie. Cei mai mulţi aleg calea creştinismului, dar există şi un procent mic care aleg păgânismul.

Marea Britanie: recensământ cu surprize

Recensământul populaţiei din Marea Britanie, care a avut loc în 2011 şi ale cărui date au fost publicate săptămâna aceasta, vine cu o serie de surprize în ceea ce priveşte structura religioasă.

Islamul ar putea fi religia dominantă în M. Britanie în următorul deceniu

Rezultatele ultimului recensământ din Marea Britanie arată o tendinţă demografică interesantă şi anume o creştere a numărului musulmanilor. În prezent, unul din zece britanici cu vârsta sub 25 de ani este musulman.