Proiectul, care se află în faza de design, va fi creat în oraşul Hebron, Kentucky. Acesta urmăreşte îndeaproape istorisirea biblică şi confirmă creaţiunea Pământului în urmă cu 6.000 de ani. Totodată însă creatorii încearcă să descopere cum a putut Noe să aducă în corabie câte o pereche din fiecare specie de animale, ţinând cont că astăzi se cunosc 1,3 milioane de specii şi ce rol au dinozaurii în istoria de dinainte de potop.
În afară de arcă, parcul va cuprinde şi alte construcţii din Vechiul Testament, precum Turnul Babel şi un roller coaster prin cele zece plăgi din timpul lui Moise. O zonă a parcului va prezenta societatea înrăită de dinainte de potop, prin existenţa unui templu şi prin prezentarea unor ceremonii păgâne.
„Vrem ca toţi vizitatorii să se simtă bine şi să cumpere suveniruri, dar ne dorim şi ca toţi să afle cât de mult rău exista şi de ce a fost nevoie ca Dumnezeu să distrugă totul", a declarat Patrick Marsh, directorul proiectului, pentru Huffington Post.