Religie

Ateismul nu este o invenţie modernă, o producţie de tip iluminist, așa cum se afirmă de obicei. De fapt, ar putea origina chiar în lumea antică, susţine un profesor de la Cambridge într-o nouă carte a sa. Abordarea pune sub semnul întrebării ipoteza conform căreia omenirea a fost predispusă să creadă în zei.

Viaţa este o scenă pe care intrăm fără un scenariu predefinit, deși suntem permanent influenţaţi de forţe variate, uneori mai mult, alteori mai puţin vizibil: forţe sociale, educaţionale, religioase, economice și politice.

Douăzeci de ani a fost vârsta când am început să fiu curioasă despre Dumnezeu.

Studiul contraintuitiv al psihologului american Barry Schwartz argumentează incomod de similar cu filosofia comunistă, oferind simultan o uimitoare apologie a creștinismului, dușmanul comunismului.

În inima grădinii Eden, unde totul părea perfect, se ascunde o luptă veche între libertate și restricţie; o luptă pe care, probabil, am trăit-o cu toţii.

„De altă parte, știm că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu” (Romani 8:28).

Poporul evreu a trecut ca pe uscat prin mijlocul apelor, dar nu în Marea Roşie, ci undeva în Delta Nilului. Concluzia, aparţinând unor cercetători de la Centrul Naţional pentru Cercetări Atmosferice şi de la Universitatea din Colorado (SUA), a fost pe prima pagină la Reuters şi BBC, în luna septembrie.

„Și cine poate să spună omului ce va fi după el sub soare?” (Eclesiastul 6:12)

Când aveam 20 de ani, viaţa mea spirituală era ca un examen la care îmi picase subiectul pentru care nu mă pregătisem.

„Am părăsit biserica, dar nu și credinţa." Acesta pare a fi mottoul tot mai des utilizat în societatea secularizată de astăzi. Milenialii sunt primii care spun aceasta, dar nu și singurii. O scrisoare trimisă către o biserică abandonată impresionează prin conţinut, sensibilizează prin mesaj și avertizează bisericile de pretutindeni să ia în serios apelul.

A trăi o zi după planul lui Dumnezeu este o idee bună pentru început. Dar a învăţa să trăiești o astfel de zi în fiecare zi este altceva.

În căutarea frenetică după răspunsuri sau confirmări miraculoase, uităm adesea că cele mai profunde miracole se ascund în detaliile aparent banale ale vieţii noastre.

La 20 de ani absolveam Seminarul Teologic Ortodox din Tulcea. Mă consideram talentat, eram convins de mine și îmi trasasem destul de clar drumul pe care credeam că-l voi urma în viaţă. Aveam toate răspunsurile. Sau poate nu-mi pusesem suficiente întrebări.

În analele istoriei, secolul XX este secolul martirilor. Mai mulţi creștini au fost uciși pentru credinţa lor în acest secol decât în orice alt secol anterior.

Există un poem tulburător despre pericolul irosirii vieţii, aparţinându-i tânărului Nicolae Labiș, un gânditor profund, vizionar, decedat la vârsta de 21 de ani. Recitirea lui recentă ne-a inspirat să concepem acest mesaj către tânăra generaţie, luându-i în calcul anumite particularităţi bio-psiho-cognitive relevante, pentru a face unele sugestii, sperăm, cât mai utile. Le-am concentrat ca și cum...

Problema suferinţei umane îi preocupă deopotrivă pe atei şi credincioşi. Pe cei dintâi, căutarea unui răspuns îi duce pe culmile disperării. Pe ceilalţi, suferinţa îi aşază inevitabil în faţa unei dileme: de ce există atâta suferinţă în lume, dacă Dumnezeul care a creat-o este iubitor şi omnipotent?

Dr. Kendra Haloviak-Valentine, profesor de Noul Testament la Universitatea La Sierra din Redlands, California, vine dintr-o familie cu tradiţie în teologie și cercetare.

Viaţa ne confruntă adesea cu momente de tip „Daniel în Babilon”, dar credinţa noastră va ieși triumfătoare ori de câte ori ne așezăm în mâna lui Dumnezeu.

Din praful Ţării Sfinte ies la lumină, din când în când, urmele vechii împărăţii Israel. Descoperirile sunt urmate, prompt şi inevitabil, de controverse aprige între arheologi. Spectatori diletanţi, creştinii asistă la dezbateri şi, într-un fel sau altul, credinţa lor este marcată de acestea.

Cunoașterea lui Dumnezeu este o aspiraţie inerentă fiinţei raţionale ce Îi recunoaște existenţa.

„La început, Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul” (Geneza 1:1). Dar nu s-a oprit aici. El a creat oamenii – „adică un bărbat și o femeie, un el și ea” –, făcând din căsătorie fundamentul societăţii umane.