Site icon Semnele timpului

Acuzate că produc cancer, Coca-Cola şi Pepsi îşi schimbă reţeta

Potrivit The Guardian, atât producătorii de Coca-Cola, cât şi cei care fabrică Pepsi au hotărât că vor schimba felul în care folosesc caramelul în băuturi, pentru a se conforma legii californiene care prevede ca alimentele cu ingrediente carcinogene (în care se include caramelul) să aibă o etichetă care să semnaleze acest fapt.

Companiile au anunţat că schimbările, care sunt deja aplicate în California, vor fi extinse la nivel naţional, pentru întreaga linie de producţie.

American Beverage Association, organzaţia care reprezintă industria băuturilor în ansamblul ei, a declarat că firmele membre vor continua să folosească ingredientul blamat – caramelul – doar că vor fi făcute ajustări de cantitate, pentru ca sucurile să se conformeze legislaţiei din California.

Producătorii de carbogazoase şi-au asigurat consumatorii că aceste schimbări nu vor afecta nicicum gustul băuturii. O nelămurire persistă totuşi: dacă diminuarea cantităţii de caramel nu afectează calitatea băuturii, cum de compania nu a luat această măsură mai devreme?

CITEŞTE MAI MULT: Dacă nu ar fi maro, Cola nu ar mai produce cancer

Exit mobile version