Deși nu a făcut obiectul lui principal, un raport de 159 de pagini despre prevenirea și combaterea HIV la nivel mondial recomanda, la mijlocul lunii iulie, dezincriminarea consumului recreaţional de substanţe psihoactive, printre mai multe măsuri anti-HIV.
Interesant, prin măsurile pe care le propune, OMS, care este o agenţie a Organizaţiei Naţiunilor Unite, contrazice practic convenţia ONU, din 1988, privind consumul de droguri.
Ce propune mai exact OMS
Organizaţia nu face din dezincriminarea consumului de droguri un obiectiv central al raportului rău, ci mai degrabă recomandă aceast măsură pentru a răspunde specificului unei clase aparte a populaţiei vulnerabile la infectarea cu HIV – consumatorii de droguri.
Printre bunele practici pe care OMS le sugerează naţiunilor se numără orientarea spre dezvoltarea unor politici care să dezincrimineze injectarea și alte tipuri de consum de droguri și folosirea acelor și seringilor curate.
Schimbările ar urma să includă de asemenea permiterea NSP-urilor (programele de schimb de seringi) și OST-ul (tratamentul substitutiv pentru dependenţii de opiacee).
Totodată ţările ar trebui să interzică măsurile coercitive la care sunt supuşi oamenii care consumă şi/sau îşi injectează droguri.
Ce prevede convenţia ONU din 1988
Ţările membre ale Organizaţiei Naţiunilor Unite au convenit în 1988 să „adopte oricâte măsuri este nevoie pentru a stabili ca infracţiune penală sub legea locală, atunci când e săvârşită internaţional, posesia, cumpărarea sau cultivarea de droguri narcotice sau substanţe psihotrope pentru consum propriu.”
Convenţia nu are însă un caracter coercitiv, prin urmare, mai multe ţări și-au asumat o politică opusă, mai exact, au scos de sub incidenţa legii penale consumul de droguri. Jurnaliștii The Economist semnalau acest aspect ca pe o inconsecvenţă în cadrul ONU însă, așa cum lămurea dr. Andrew Ball, reprezentant OMS, convenţia „permite” incriminarea consumului personal, fără să impună această măsură. Chiar mai mult, convenţia permite „aplicarea de măsuri pentru tratament, educaţie, reabilitare sau reintegrare a contravenientului, (…) ca o alternativă la condamnarea la închisoare sau pedeapsă.”
Punct critic
Important în acest punct este de menţionat că dezincriminarea nu este totuna cu legalizarea consumului recreaţional de droguri. Dezincriminarea presupune doar diminuarea pedepselor pentru contravenienţii depistaţi drept posesori de droguri, limitând sancţionarea lor la o amendă, sau muncă în folosul comunităţii. Aceasta în opoziţie cu practica de încarcerare, aplicabilă în ţările în care consumul de droguri este considerat a fi în afara legii.
Portugalia ca studiu de caz
Prima ţară din Europa care a avut curajul să dezincrimineze consumul de droguri a fost Portugalia. Portughezii au dezincriminat consumul oricărui tip de droguri, în condiţiile în care, la mijlocul anilor ’90, ţara înregistrat 100.000 de dependenţi grav, la o populaţie de sub 10 milioane de locuitori. Numărul bolnavilor infectaţi cu HIV devenise, de asemenea, considerabil mai mare decât aproape în oricare altă ţară, relatează Der Spiegel.
După ce a ieșit de sub o dictatură de aproape jumătate de secol, Portugalia anilor ’70 s-a descoperit în faţa unei libertăţi pe care nu a știut ă o gestioneze. „Eram naivi”, aprecia João Goulão, unul dintre cei mai cunoscuţi militanţi pentru dezincriminarea consumului de droguri, din Portugalia. În acea perioadă, consumul de droguri a căpătat proporţii epidemice, iar Portugalia a devenit o piaţă de desfacere favorită pentru traficanţi.
Exasperate de situaţia dramatică a ţării autorităţile au riscat, validând Legea 30/2000 care, începând din anul 2001, a permis posesia unor cantităţă mici de droguri. Un gram de heroină, două grame de cocaină, 25 de grame de marijuana (frunze) au 5 grame de hașiș. Acetea sunt cantităţile pe care un portughez le poate duce liniștit în buzunar, pe stradă, fără să fie arestat.
„Ne-am gândit că poate așa o să avem mai mult control asupra lucrurilor,” explica Goulão. Activistul mrturisește însă că deși „incriminarea nu funcţiona deloc bine”, la momentul la care au propus legea pentru deincriminare „nu aveam nici cea mai mică certitudine că va merge.”
Dar a mers. La un deceniu de la implementarea legii, consumul de droguri s-a înjumătăţit și mulţi analiști au lăudat dezincriminarea pentru această reușită. Goulão s-a arătat mai rezervat, spunând că e dificil de decantat meritele, care a putea la fel de bine să fie ale programelor de prevenire care s-au intensificat.
Și cu bune și cu rele
Glenn Greenwald, avocat şi publicist american specializat pe apărarea drepturilor şi libertăţilor civile, sintetiza 3 avantaje ale dezincriminării consumului de droguri. Primul ar fi acela că tratamentele și campaniile educaţionale devin mai eficiente, fiindcă tensiunile dintre guvern și consumatori se reduc. Apoi, nivelul de acces la tratament al consumatorilor crește, fiindcă aceștia nu mai sunt văzuţi ca infractori, ci ca bolnavi. Nu în ultimul rând, cheltuielile guvernamentale generate de urmărirea, arestarea, judecarea și încarcerarea consumatorilor au fost alocate tratamentelor și serviciilor.
În Portugalia, persoanele care se exprimă împotriva dezincriminării consumului sunt marginalizate, fiindcă, după toate aparenţele, politica a dat roade. Întrebarea care rămâne însă este în ce măsură ar putea fi acest succes duplicat în ţări cu alte contexte socio-economice. Dezincriminarea, așa cum spunea și expertul portughez citat mai sus, nu este suficientă în sine pentru schimbare. Și nu este nicidecum o măsură economică. Ea funcţionează doar în combinaţie cu strategiile de prevenire a consumului.