Site icon Semnele timpului

90% din limbile vorbite azi vor dispărea până la sfârșitul secolului

Dispariţia speciilor este în prezent de 1.000 de ori mai rapidă decât în orice alt moment de până acum, iar experţii spun că acest fenomen duce și la dispariţia unor limbaje umane. Cercetările indică faptul că 70% dintre limbile vorbite azi sunt proliferate de oameni care trăiesc în zonele în care biodiversitatea este puternic ameninţată.

„Aceste regiuni – puncte cheie și zone naturale cu o mare biodiversitate – conţin adesea și o diversitate lingvistică considerabilă, reprezentând 70% din toate limbile de pe Pământ”, scrie Dr. Larry Gorenflo în Proceedings of the National Academy of Sciences, relatează Telegraph.

Potrivit lui Gorenflo, odată cu industrializarea acestor zone, limbile locale vor fi înlocuite de limbile de circulaţie internaţională, iar elementele de cultură specifice lor, tradiţiile şi valorile locale vor adopta tiparul ţărilor industriale.

Cercetatorii au identificat 35 de zone cheie pentru biodiversitate, aceastea cuprinzând doar 2,3% din suprafaţa Pământului, dar care conţin mai mult de jumătate din plantele din lume şi 43% din speciile vertebrate terestre. În aceste 35 de zone cheie – răspândite pe toate continente lumii, cu excepţia Antarcticii -, cercetatorii au descoperit 3.202 de limbi, aproape jumătate din toate limbile vorbite pe Pământ.

De asemenea, cercetătorii au mai examinat diversitatea lingvistică în alte cinci zone sălbatice, al căror habitat acoperă aproximativ 6,1% din suprafaţa Pământului şi conţin aproximativ 17% din speciile de plante şi 6% din speciile de vertebrate terestre. Acestor regiuni le sunt specifice alte 1.622 de limbi.

Exit mobile version