Sistemul de educaţie finlandez se bazează pe principii ca: educarea fiecărui copil în parte, inexistenţa şcolilor pentru elite, puterea de decizie a profesorilor în privinţa manualelor şi formelor de examinare, lipsa inspecţiilor şcolare, faptul că doar primii 10% dintre cei mai buni absolvenţi pot deveni profesori.
Profesorii sunt bine calificaţi, au asumate o serie de principii etice, colaborează cu părinţii elevilor şi cu colegii lor şi, în consecinţă, nu este necesară o evaluare din afară a activităţii lor. „Dezvoltarea şi progresul educaţional nu sunt posibile dacă nu schimbi birocraţia şi administraţia", mai spune Kangaslahti.