Site icon Semnele timpului

În Letonia, dragostea se găseşte greu

   

    Potrivit sociologului Baiba Bela, diferenţele sunt vizibile şi la nivelul educaţiei. În prezent, în facultăţile din Letonia există cu 50% mai multe studente decât studenţi. Pentru sociologul citat de BBC, acesta este un indicator al faptului că femeile se confruntă cu o dificultate în a găsi un partener egal din punct de vedere al educaţiei.

    Diferenţele încep să apară prima dată în jurul vârstei de 30-40 de ani, mai explică sociologul. "În această grupă de vârstă, mortalitatea bărbaţilor este de trei ori mai mare decât cea a femeilor din acelaşi segment," spune Bela. Cultura macho, care promovează adoptarea de către bărbaţi a unor comportamente cu risc ridicat, precum condusul cu viteză, alcoolismul, fumatul, sunt printre principalele motive care conduc la această diferenţă între sexe.

    Presiunile sociale exercitate asupra bărbaţilor se reflectă şi în tendinţele depresive şi suicidare observate la letoni de către psihologul Ansis Stabings, care notează mai ales motivele economice. Tranziţia Letoniei către capitalism, acum 20 de ani, a creat bărbaţilor letoni dorinţa de a reuşi din punct de vedere financiar. Însă criza economică şi rata mare a şomajului (20%) au făcut ca acest obiectiv să devină tot mai greu de atins.

Exit mobile version