Site icon Semnele timpului

Un panou anti-abuz, cu un mesaj vizibil doar copiilor

Posterul care se numeşte „Ajutor pentru copii” este realizat prin tehnica imprimării ventilcuare şi conţine două mesaje, unul vizibil şi unul invizibil pentru adulţi. În funcţie de înălţimea celui care vede posterul şi, implicit, de unghiul de la care este văzut posterul, acesta poate arăta un mesaj diferit.

În timp ce adulţii pot citi „Uneori, abuzul asupra copiilor este vizibil numai pentru copilul care suferă”, copiii cu înălţimea de până la 1,35m vor putea vedea imaginea unui copil cu vânătăi pe faţă şi vor putea citi „Dacă cineva te răneşte, sună-ne şi te vom ajuta”.

Organizaţia Blue Foundation a declarat că scopul principal al posterului este să îi ajute pe copii să aibă încredere în a suna la numărul de telefon, arată BBC. Mai jos puteţi vedea clipul campaniei.

Exit mobile version